„Vom continua probabil să administrăm prime doze până la începutul lunii iunie, dar asta este tot. (…) AstraZeneca va fi abandonat”, a declarat ministrul austriac al Sănătăţii, Wolfgang Muckstein, într-o emisiune de televiziune difuzată luni seară de postul privat Puls 24.
Pe lângă întârzierile persistente ale livrărilor, care au determinat Comisia Europeană să deschidă o procedură judiciară împotriva companiei britanico-suedeze, ministrul Muckstein a evocat totodată reticenţele populaţiei austriece legate de cazurile foarte rare de tromboze pe care acest vaccin poate să le provoace.
Referitor la acest subiect, ministrul austriac, care este medic de profesie, a spus că este vorba despre „un vaccin sigur, care oferă o protecţie ridicată”, în concordanţă cu punctele de vedere ale Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care consideră că beneficiile aduse de acest ser sunt mai mari decât riscurile.