Autobuz al Regiei de Transport în Comun Constanța, furat din stație
Un autobuz al Regiei de Transport în Comun (RATC) Constanța a fost furat, marți, de la capătul de linie, de către un fost angajat al societății care, profitând de faptul că șoferul coborâse după foaia de parcurs, a urcat la volan și a plecat, fiind oprit de polițiști după ce a traversat tot orașul.
Potrivit reprezentanților Poliției Județene Constanța, marți, în jurul orei 6.30, bărbatul a așteptat la capătul de linie de la Poarta 1 Port și, în momentul în care șoferul unui autobuz a coborât după foaia de parcurs, a urcat la volan și a plecat cu autovehiculul în care nu se afla niciun călător.
Bărbatul respectiv a traversat tot orașul, fiind oprit în cele din urmă de polițiști pe Bulevardul Aurel Vlaicu, în dreptul unui centru comercial. Bărbatul a oprit de bunăvoie și nu a opus rezistență, spunându-le polițiștilor că a plecat pe traseu.
El a fost dus la Parchet pentru audieri, fiind cercetat pentru furt calificat, și urmează să fie supus unei expertize psihiatrice.
Directorul RATC, Ovidiu Tănase, a declarat că fostul angajat al societății a lucrat la societatea de transport până în anul 2008, când și-a dat demisia, iar de atunci nu s-a mai auzit nimic de el.
În timpul cât s-a plimbat cu autobuzul prin oraș, fostul angajat nu a provocat pagube însemnate, spărgând una dintre oglinzile autovehiculului.