Prima pagină » Știri » Autocar cu 30 de pasageri, implicat într-un accident pe Autostrada Piteşti – Bucureşti

Autocar cu 30 de pasageri, implicat într-un accident pe Autostrada Piteşti – Bucureşti

Un accident rutier s-a produs miercuri pe Autostrada Piteşti – Bucureşti. Au fost implicate un autoturism și un autocar în care se aflau 30 de persoane. În urma impactului, maşina a luat foc.

Accidentul În urma impactului, Autostrada A1 pe sensul Piteşti – Bucureşti, la kilometrul 23, în zona localităţii Bolintin-Deal, județul Giurgiu.

Au fost implicate un autoturism, în care se aflau două persoane, şi un autocar, cu aproximativ 30 de pasageri.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SAJ.

O singură persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale. Este vorba despre o femeie, în vârstă de 46 de ani, pasageră a autoturismului, care a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la spital.

Pompierii au acționat pentru stingerea incendiului auto și au asigurat măsurile PSI la locul accidentului.

Autor
Alisa Ioana a urmat cursurile în cadrul Facultății de Jurnalism si științele comunicării, secția de comunicare și relații publice. A intrat în presă încă din perioada studenției (anul ... vezi toate articolele

Citește și