Autocar plin cu 48 de copii și profesori, implicat într-un accident rutier
Un autocar în care se aflau 48 de copii și profesori care urmau să meargă într-o tabără în Ungaria a fost implicat, duminică, în jurul orei 12.30, într-un accident rutier, petrecut pe DN1, în județul Sibiu, după ce autovehiculul a acroșat un autoturism al cărui șofer a virat brusc la stânga.
Accidentul s-a petrecut în afara localității sibiene Scoreiu, din declarațiile șoferului autocarului reieșind că, în timp ce se afla într-o depășire, șoferul unui autoturism a virat brusc la stânga, mașina acestuia fiind acroșată de autocar și proiectată în șanț, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Accidentul s-a soldat cu moartea unei persoane și rănirea altor trei aflate în autoturism, nici unul dintre pasagerii autocarului nefiind rănit.
La ora transmiterii acestei știri polițiștii făceau cercetări pentru a stabili împrejurările exacte ale producerii accidentului. (Mediafax)