Autoritatea Electorală Permanentă a aprobat înființarea a încă 270 de secții de votare în străinătate la alegerile prezidențiale
Înființarea celor 270 de secții de votare a fost făcută de către AEP la propunerea misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, au transmis reprezentanții Autorității, într-un comunicat de presă remis, duminică, MEDIAFAX.
„Numărul secțiilor de votare din străinătate aprobate până în prezent de Autoritatea Electorală Permanentă a ajuns la 714, din cele 838 de secții de votare preconizate a fi înființate la alegerile pentru Președintele României din anul 2019. Autoritatea Electorală Permanentă a aprobat, prin Hotărârea nr. 37/2019, propunerile misiunilor diplomatice și oficiilor consulare privind sediile a încă 270 de secții de votare, pe lângă cele 444 aprobate anterior, noile propuneri fiind transmise de Ministerul Afacerilor Externe în data de 11 octombrie 2019″, mai arată sursa citată.
Sursa citată mai spune că hotârârea AEP a fost publicată pe site-ul www.roaep.ro la secțiunea LEGISLAȚIE ELECTORALĂ și poate fi consultată accesând următorul link: http://www.roaep.ro/legislatie/alegeri-prezidentiale/legislatie-secundara-2/
„Potrivit acestei hotărâri, numerotarea secțiilor de votare prevăzute în anexă se realizează în continuarea numerotării secțiilor de votare prevăzute de Hotărârea Autorității Electorale Permanente nr. 35 din 4 octombrie 2019 pentru aprobarea propunerilor misiunilor diplomatice și oficiilor consulare privind sediile secțiilor de votare din străinătate la alegerile pentru Președintele României din anul 2019, transmise de Ministerul Afacerilor Externe în data de 3 octombrie 2019, precum și a unor măsuri pentru buna organizare a acestora”, arată comunicatul de presă.
Hotărârea 37/2019 a AEP prevede că Ministerul Afacerilor Externe, misiunile diplomatice și oficiile consulare vor lua măsurile necesare, potrivit legii, pentru asigurarea condițiilor logistice minimale pentru desfășurarea votării în secțiile de votare prevăzute în anexă, precum și pentru aducerea la cunoștința alegătorilor din străinătate a sediilor acestora.
De asemenea, actul normativ stabilește că MAE, misiunile diplomatice și oficiile consulare vor lua măsurile necesare pentru a asigura comunicarea proceselor-verbale privind desemnarea președinților și locțiitorilor birourilor electorale ale secțiilor de votare prevăzute în anexă, către AEP, biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate, precum și către formațiunile politice care participă la alegerile prezidențiale, de îndată ce au fost întocmite, conchide sursa menționată.
Campania pentru alegerile prezidențiale a început sâmbătă, 12 octombrie și se încheie pe 9 noiembrie.
Scrutinul are loc pe 10 noiembrie, iar votul pentru al doilea tur a fost programat pentru data de 24 noiembrie. Românii din străinătate vor vota între 8 și 10 noiembrie și, la al doilea tur, între 22 și 24 noiembrie.