Prima pagină » Știri » Autoritatea Electorală Permanentă a propus Parlamentului destituirea a doi directori. Sistemul de prezență la vot, necertificat

Autoritatea Electorală Permanentă a propus Parlamentului destituirea a doi directori. Sistemul de prezență la vot, necertificat

Autoritatea Electorală Permanentă a propus Parlamentului destituirea a doi directori. Sistemul de prezență la vot, necertificat
Președintele AEP Constantin Buică a declarat, pentru MEDIAFAX, că a propus destituirea a doi directori din cadrul Autorității deoarece Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV) folosit la alegerile din 26 mai este necertificat.

„Am cerut Parlamentului destituirea a doi directori pentru nereguli, pentru neurmărirea acțiunilor pe care trebuiau să le implementeze pentru organizarea procesului electoral pentru alegerile din 26 mai. Nereguli nu rezultă, dar suspiciuni clar, atâta timp cât nu au urmărit, nu avem documente, nu avem avize. Am cerut un audit intern astăzi (luni – n.r.) la cele două departamente, pentru că am constatat toate aceste lucruri. Pe 23 iulie am trimis documentele la Parlament și astăzi am cerut audit în cele două structuri, ambele departamente – Organizarea Proceselor Electorale și Direcția de Coordonare a Sistemului Informațional Electoral Național”, a declarat Constantin-Florin Mitulețu-Buică, luni, pentru MEDIAFAX.

Șeful AEP a adăugat că a fost un management defectuos pentru organizarea procesului electoral din 26 mai la cele două direcții din cadrul Autorității, iar directorii au fost sancționați în primă fază cu avertisment.

„Am documentele interne pe baza cărora am ajuns la concluzia să propun eliberarea din funcție. I-am sancționat întâi pe ambii directori, cu avertisment, am propus destituirea lor și am declanșat audit intern la departamentele respective pentru a vedea cât de gravă este situația. A fost un management defectuos pentru organizarea procesului electoral din 26 mai la cele două compartimente”, a explicat Buică.

Președintele Autorității a mai explicat că „departamentul din cadrul AEP se ocupă cu supravegherea desfășurării proceselor electorale, avizarea și certificarea aplicații informatice, certificarea acelui Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV) și se pare că la nivelul Autorității nu am avut astfel de chestiuni. Am dat termen o lună pentru audit, pentru că sunt niște structuri la care nu s-a făcut audit demult”.

Miercurea trecută, Constantin Buică a anunțat că Autoritatea va trimite documente către Comisia parlamentară de anchetă a unor posibile fraude la europarlamentare, pentru a clarifica aspecte legate procesul electoral din 26 mai. El a precizat că are date primite inclusiv de la STS.

Comisia de anchetă pentru posibile fraude la europarlamentare a audiat-o, în urmă cu cîteva săptămâni, pe fostul ministru de Interne Carmen Dan. Ea a declarat că Serviciul de Telecomunicaii Speciale (STS) nu ar trebui să se mai ocupe de alegerile din România, iar sarcinile STS ar putea fi preluate de AEP.

De asemenea, din partea MAE secretarul general al instituției Laura Elena Chiorean a spus, la audiere, că misiunile diplomatice au raportat multe incidente la alegerile de pe 26 mai, precizând că „în multe cazuri s-a intrat cu forța în secțiile de votare, inclusiv pentru a se sustrage buletine de vot”.

 

Autor

Citește și