Autoritățile din Verona iau măsuri fără precedent împotriva imigrației ilegale

Publicat: 15 02. 2012, 10:30
Actualizat: 24 06. 2012, 07:33

 

Autoritățile din orașul italian Verona au decis să ia măsuri fără precedent împotriva fenomenului imigrației ilegale, fiind vizați proprietarii care au închiriat apartamente celor aflați ilegal în oraș, relateaază BBC News Online.

În baza unei decizii a instanței, primarul Veronei a confiscat 16 apartamente în care locuiau imigranți ilegali și a decis să îi dea în judecată pe proprietari. Este pentru prima dată când un oraș din Italia a obținut autorizație în justiție de a confisca apartamente folosite în scopul susținerii imigrației ilegale.

Apartamentele, foarte degradate, care puneau în pericol viața celor care locuiau în ele, erau ocupate de imigranți abia sosiți în Italia, majoritatea fără vize sau documente. Cele mai multe apartamente erau extrem de aglomerate, fără ieșiri de aerisire. 

Însă pedeapsa cea mai aspră o vor primi proprietarii locuințelor, care au profitat ani de zile de pe urma imigranților ilegali. Pe lângă faptul că apartamentele le-au fost confiscate, ei pot primi amenzi de până la 30.000 de dolari pentru complicitate și pentru că au susținut imigrația ilegală.

Primarul orașului Verona, Flavio Tosi, a declarat că justiția a luat o decizie curajoasă care va deveni un obstacol în calea imigrației ilegale și că autoritățile au preluat controlul asupra apartamentelor închiriate.