Prima pagină » Știri » Autoritățile libaneze au făcut primele arestări, în cazul exploziei din Beirut. Cine sunt persoanele reținute și care sunt acuzațiile anchetatorilor

Autoritățile libaneze au făcut primele arestări, în cazul exploziei din Beirut. Cine sunt persoanele reținute și care sunt acuzațiile anchetatorilor

Autoritățile libaneze au făcut primele arestări, în cazul exploziei din Beirut. Cine sunt persoanele reținute și care sunt acuzațiile anchetatorilor
Uniunea Europeană va sprijini Libanul cu încă 30 de milioane de euro / Sursă FOTO: TWITTER / @valextancredi

Cel puţin 16 funcţionari ai administraţiei portuare din Beirut şi ai autorităţii vamale au fost arestați preventiv în urma exploziei produse, marţi, în capitala libaneză. Aceștia sunt acuzați de neglijență.

„Este vorba de responsabili din cadrul Consiliului de administraţie al portului şi din cadrul autorităţii vamale, precum şi de responsabili ai serviciilor de întreţinere şi de muncitori care efectuau lucrări în zona 12 a portului unde era stocat nitrat de amoniu”, a anunţat joi seară procurorul militar Fadi Akiki, citat de cotidianul Le Figaro.

Nitratul de amoniu a explodat în urma unui incendiu, iar anchetatorii încearcă să afle acum cauzele acestuia. Potrivit concluziilor preliminare ale investigaţiei, este vorba de un caz de neglijenţă.

Conform bilanţului oficial, cel puţin 137 de persoane au murit, iar alte aproximativ 5.000 au fost rănite în explozia produsă în zona portuară din Beirut.

Conform unor surse medicale, citate de Mediafax, bilanţul ar fi ajuns deja la 145 de morţi.

GÂNDUL.RO a obținut mărturia unui cunoscut afacerist libanez despre explozia din Beirut: ”Am pierdut totul! Sunt, realmente, în șoc! Am plecat din port cu doar o oră înainte de tragedie” (EXCLUSIV)

Două explozii teribile au devastat, marți seară, zona portuară a Beirutului, bilanțul fiind tragic. Inițial s-a crezut că este vorba despre un atac terorist, însă surse militare din Liban au precizat că a fost vorba despre un accident.

GÂNDUL.RO a prezentat întregul film al evenimentelor tragice care s-au soldat cu un număr atât de mare de victime și prezintă, acum, în exclusivitate, alte informații terifiante.

Un cetățean libanez, cu legături în România, s-a aflat în zona deflagrației cu puțin timp înainte ca aceasta să aibă loc. Mărturia lui, în exclusivitate pentru GÂNDUL.RO, arată dimensiunea exploziei care a zguduit capitala Libanului.

Peter Kai: ”Am pierdut 90% din afacere, mulțumesc lui Dumnezeu că am scăpat”

Peter Kai, un cunoscut afacerist cu legături în România, provine dintr-o familie influentă din Liban, tatăl lui fiind unul dintre cei mai importanți magnați din zonă, având conexiuni puternice și în lumea politică a statului din Orientul Apropiat.

Kamal Kai este și un influent om politic, dar are și afaceri în domeniul agriculturii și cnstrucțiilor, fiind unul dintre cei mai importanți importatori din Orientul Apropiat.

La rândul său, Peter Kai este om de afaceri, locuiește în Beirut, iar exploziile înspăimântătoare de aseară au făcut ca 90% din afacerea pe care o deținea să dispară în neant. Mai mult, 3 dintre angajații lui Peter Kai și-au pierdut viața în urma deflagrațiilor.

Potrivit informațiilor furnizate de omul de afaceri – în exclusivitate pentru GÂNDUL.RO –  3.000 de tone de nitrat de amoniu au luat foc și au explodat, iar Peter Kai spune că aceasta a fost „cea mai mare explozie din istorie”. Este în stare de șoc, dar mulțumește divinității pentru că a plecat din port cu doar o oră înainte de explozii.

FOTO: TWITTER / @valextancredi

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit