Autorul jafului de bijuterii comis în 2011 pe A1 a încercat să se spânzure în penitenciar
Deținutul care, vineri dimineață, a încercat să se spânzure în baia camerei de detenție de la Penitenciarul Colibași se numește Simion Chirilă Ip-Rustem și a fost condamnat de Tribunalul Argeș, în septembrie anul trecut, la zece ani de închisoare pentru tâlhărie, au declarat corespondentului MEDIAFAX surse judiciar.
Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, este acum în afara oricărui pericol și va începe consilierea psihologică.
Reprezentanții Penitenciarului Colibași au anunțat că vineri, în jurul orei 4.30, „persoana privată de libertate S.C.I.R., în vârstă de 35 de ani, condamnată în primă instanță la zece ani închisoare pentru tâlhărie, a încercat să se spânzure în grupul sanitar al camerei de deținere”.
În 23 septembrie 2013, Tribunalul Argeș l-a condamnat la zece ani de închisoare și cinci ani interzicerea unor drepturi pe Simion Chirilă Ip-Rustem pentru tâlhărie, potrivit sentinței publicate pe portalul instanțelor de judecată. El a fost inculpat sub acuzația că, în anul 2011, i-a tâlhărit pe reprezentanții unei firme de cantitatea 22,7 kilograme de bijuterii despre care partea vătămată a declarat că valorau aproximativ 650.000 de euro.
Prin sentința pronunțată în septembrie 2013, magistrații Tribunalului Argeș au dispus ca Simion Chirilă Ip-Rustem să plătească părții civile SC Diamanti Veri SRL București suma de 2.411.713,26 lei cu titlu de despăgubiri civile. Totodată, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 17.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 16.380 lei în faza de urmărire penală. Condamnatul a atacat sentința, iar procesul se află pe rolul Curții de apel Pitești, având ca următor termen data de 30 ianuarie 2014.
În august 2011, Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș a fost sesizat că la kilometrul 83, pe Autostrada București – Pitești, două persoane care se deplasau cu un Volkswagen Passat au fost oprite în trafic de trei bărbați care se aflau într-un alt autoturism de culoare neagră.
„Aceștia aveau fețele acoperite și, prin amenințare, au luat din portbagajul autoturismului oprit cantitatea de 22,7 kilograme de bijuterii, despre care victimele afirmă că sunt din aur”, preciza sursa citată.
Totodată, cei trei au deposedat victimele de cheile autoturismului cu care acestea se deplasau, dispărând în direcția Pitești.
Bijuteriile furate aparțin unei firme din București, Diamanti Veri, condusă de un cetățean turc, susțineau surse judiciare, care au precizat că aurul nu era asigurat.
Inițial, s-a estimat că valoarea bijuteriilor furate ar depăși un milion de euro, ulterior reprezentanți ai firmei afirmând că prejudiciul s-ar ridica la aproximativ 650.000 de euro.
La momentul producerii jafului, Diamanti Veri avea capital social minim și era înregistrată într-un apartament de bloc din Sectorul 4 al Capitalei. Firma a fost înființată în 15 iulie 2010, de un cetățean turc pe nume Ayhan Numan, născut în Tarsus, în Turcia, în 1963.
Pe un site destinat comerțului cu bijuterii en-gros apare numele unei alte persoane ca fiind reprezentant al firmei, și anume Huseyin Karaback. Atât SC Diamanti Veri SRL cât și Karabacak Huseyin s-au constituit părți vătămate în procesul intentat împotriva lui Simion Chirilă Ip-Rustem, care apare ca fiind singurul inculpat în acest dosar.