Autostrada Lugoj – Deva s-a prăbușit pe o lungime de 70 de metri
Purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că terasamentul autostrăzii Lugoj – Deva s-a prăbușit în zona localității hunedorene Holdea, pe o lungime de 70 de metri și pe o lățime de 11 metri.
„Ieri (joi – n.r.) s-a întâmplat lucrul acesta, deteriorarea sau prăbușirea este pe o lungime de 70 de metri și pe o lățime de 11 metri. A fost trimisă acolo o echipă de control care urmează să evalueze situația pentru stabilirea cauzelor care au produs evenimentul și să prezinte un raport”, a spus purtătorul de cuvânt al CNAIR.
Potrivit acestuia, CNAIR a cerut remedierea situației constructorului.
„Constructorul s-a apucat, înțeleg, de lucru acolo și sperăm că vor remedia în timp util această problemă, astfel încât să respecte graficul de lucrări. Undeva la kilometrul 57, în localitatea Holdea din județul Hunedoara s-a întâmplat”, a spus Alin Șerbănescu.
Lotulul autostrăzii Lugoj – Deva pe care s-a prăbușit terasamentul este programat pentru deschidere anul acesta.