Prima pagină » Știri » Autostrada Soarelui, linia CFR București-Constanța și linii de înaltă tensiune către Cernavodă, în pericol să fie inundate

Autostrada Soarelui, linia CFR București-Constanța și linii de înaltă tensiune către Cernavodă, în pericol să fie inundate

Autostrada Soarelui, linia CFR București-Constanța și linii de înaltă tensiune către Cernavodă, în pericol să fie inundate
Creșterea debitului Dunării și o eventuală rupere a digului de apărare a bălții Ialomița, care a început să se surpe în ultimele zile, poate genera inundarea segmentului de autostradă Pitești-Cernavodă, a conductelor Conpet, două linii de înaltă tensiune CNE și linia CFR București-Constanța.

Avertismentul legat de o astfel de posibilitate a fost transmis de ministrul Administrației Publice, vicepremierul Liviu Dragnea, la Guvern.

„Avem o situație extrem de serioasă, unde cer tuturor instituțiilor și celorlalte structuri o implicare rapidă, și anume la digul de apărare a bălții Ialomița. Începând de marți, din dig s-au surpat aproape 8 metri, au mai rămas 10 metri din dig. Dacă Dunărea va crește – se așteaptă o viitură puternică – și dacă acest dig se rupe, există riscul serios să se inunde Autostrada A2, pe segmentul Pitești-Cernavodă, conductele de transport ale societății Conpet, două linii de înaltă tensiune care merg la centrala nucleară Cernavodă, precum și calea ferată București-Constanța”, a spus Dragnea.

El a arătat că este nevoie urgent de 3-4 barje cu câte 1.000-1.500 tone de piatră mare care să fie pusă la dig și de planșee pe o lungime de cel puțin 150 metri, explicând că acesta este punctul cel mai vulnerabil.
 

 

Citește și