Prima pagină » Știri » Autostrada Timișoara-Lugoj și centura Timișoarei, cofinanțate de UE

Autostrada Timișoara-Lugoj și centura Timișoarei, cofinanțate de UE

Autostrada Timișoara-Lugoj și centura Timișoarei, cofinanțate de UE
După o lungă așteptare...

Comisia Europeană a aprobat finanțarea nerambursabilă din fonduri europene pentru construcția autostrăzii Timișoara – Lugoj și variantei de ocolire a orașului Timișoara la standard de autostradă, proiect cu o valoare totală de 248,1 milioane euro.

Din valoarea totală eligibilă a cererii de finanțare, de 248,1 milioane euro, cofinanțarea de la Uniunea Europeană prin contribuția nerambursabilă din Fondul de Coeziune este de 210,9 milioane euro, iar 37,2 milioane euro reprezintă fonduri de la bugetul de stat, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI).

Proiectul vizează proiectarea, supervizarea și construcția unei autostrăzi, de două benzi pe sens, între Timișoara și Lugoj, în lungime de 25,6 km, și a unei variante de ocolire a orașului Timișoara la standard de autostrada în lungime de 9,5 km.

Proiectul prevede construcția a 13 poduri, 19 pasaje, două noduri rutiere și trei zone de parcare și servicii.

Prin construcția autostrăzii Timișoara – Lugoj și a variantei de ocolire a orașului Timișoara se estimează o reducere a timpului de călătorie la 18,3 minute și o creștere a vitezei medii de deplasare la 115 km/h.

Citește și