Prima pagină » Știri » Aventura filmată a unui drum cu bicicleta prin centrul Bucureștiului. 3 din 10 români își riscă viața pedalând

Aventura filmată a unui drum cu bicicleta prin centrul Bucureștiului. 3 din 10 români își riscă viața pedalând

Numărul bucureștenilor care preferă să meargă cu bicicleta, de regulă la muncă sau ca să se plimbe, a crescut în ultimii ani, însă condițiile din traficul Capitalei nu s-au îmbunătățit semnificativ în ceea ce-i privește, bicicliștii reclamând în continuare lipsa pistelor.

Din ce în ce mai multe persoane își cumpără biciclete. De exemplu, un magazin internațional a comandat, în 2016, de la o fabrică din Reșița, un milion de biciclete noi, destinate în mare parte pieței interne, ceea ce a reprezentat o creștere a producției cu aproximativ 25%. În prezent, la fiecare 100 de gospodării din țara noastră există peste 32 de biciclete, ceea ce înseamnă că trei din 10 români dețin o bicicletă. Asta reprezintă o creștere cu 8% în perioada 2012 – 2015, arată datele din cercetarea statistică a bugetelor de familie realizată de Institutul Național de Statistică, publicată anul trecut de Ziarul Financiar.

Din cauza lipsei infrastructurii rutiere însă, adică a pistelor pentru biciclete, și a neatenției șoferilor, anual se produc sute de accidente în București în care sunt implicați bicicliști. În Capitală, anul trecut, s-au înregistrat peste 320 de astfel de accidente rutiere. O persoană și-a pierdut viață, iar alte 43 au fost grav rănite. În 147 dintre cazuri, vinovăția a aparținut conducătorilor sau altor participanți la trafic. Iar anul acesta, în primele șase luni s-au înregistrat deja 155 de accidente rutiere în București în care au fost implicați bicicliști. Doi dintre aceștia și-au pierdut viața, iar 26 au fost grav răniți. La nivel național, statistica arată că unul din 10 oameni care își pierde viața într-un accident rutier este biciclist. Un studiu internațional arată că în România mor anual, în medie, peste 150 de bicicliști în accidente rutiere, ceea ce reprezintă aproape 10% din totalul deceselor de pe șoselele din țară noastră.

Pentru a arăta cât de multe obstacole întâlnește un biciclist prin centrul Bucureștiului, reporterul MEDIAFAX a filmat traseul parcurs pe două roți de la Parcul Tineretului până în Piața Victoriei. Astfel, a întâlnit zeci de autoturisme parcate neregulamentar pe banda întâi de circulație, pe care, pentru a le depăși, a trebuit să între pe banda doi de mers, mai mulți șoferi au virat brusc la dreapta, prin fața celui aflat pe bicicletă, fiind la un pas de a-i lovi, alți conducători auto au ieșit din parcări sau străzi laterale mai mult de jumătate pe banda unu, biciclistul fiind nevoit, de asemenea să îi ocolească.

În zona Pieței Unirii, în asfalt s-au format foarte multe denivelări, unele dintre acestea având până la 10-15 centimetri înălțime. Dar cel mai mare pericol îl reprezintă gurile de scurgere și canalele, care sunt, majoritatea, cu 10-20 de centimetri sub nivelul șoselei. Ceea ce înseamnă că dacă un biciclist nu reușește să le evite și intră cu viteză în acestea, șansele că el să se dezechilibreze și să cadă sunt extrem de mari.

Iar aceste probleme se întâlnesc pe majoritatea străzilor din București, spun bicicliștii.

„Merg în fiecare zi cu bicicleta la muncă fiindcă ajung mult mai repede decât cu autobuzul. Iar problemele sunt de două feluri – șoferii și drumul. Sunt șoferi care, pur și simplu, dau peste tine, te forțează, te șicanează, te fac să te oprești sau chiar să cazi. Iar drumul e dezastru, de la Obor până la Aviatorilor sunt gropi, canale denivelate, șleauri formate în asfalt, șine de tramvai în care riști să îți tai cauciucul, bolovani pe marginea drumului, ramuri de copac care îți intră în ochi și așa mai departe”, spune Ionuț, un tânăr de 29 de ani care spune că folosește bicicleta zi de zi pentru a se deplasa, de aproape trei ani.

„Este foarte greu, aproape imposibil în unele cazuri să mergi pe trotuar. Sunt foarte mulți pietoni, foarte multe mașini parcate, terase, pancarte publicitare, dar mai ales borduri pe care nu le poți urca sau coborî pe bicicletă. Iar când merg pe stradă, risc în orice clipă să fiu lovită de mașini. Mulți trec foarte de aproape de mine, iar gropile și canalele de pe marginea drumului sunt dezastru. De foarte multe ori m-am dezechilibrat și am fost la un pas să cad după ce am dat cu bicicleta în astfel de canale, de guri de scurgere a apei, pentru că erau adânci și pur și simplu le observam prea târziu”, povestește Anca, o tânăra de 24 de ani, care spune că preferă când e cald să meargă cu bicicleta la muncă.

În prezent, în Capitală sunt amenajate piste pentru bicicliști pe Calea Victoriei, bd. Liviu Rebreanu, str. Buzești, bd. Aviatorilor, bd. Constantin Prezan și str. Constantin Marinescu. În total, mai puțin de 10 kilometri de piste.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, la bilanțul primului an de mandat, că municipalitatea va construi și piste pentru bicicliști, acestea fiind cuprinse în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) aprobat de Consiliul General Acesta presupune construirea a 250 de kilometri de piste destinate bicicliștilor. PMUD are termen de implementare 2017-2030, perioada în care ar trebui realizate toate aceste lucrări de infrastructură stradală.

Fiindcă una dintre promisiunile făcute în campania electorală a fost aceea de a construi piste de biciclete în București și a încurajat metodele alternative de circulație, Gabriela Firea a ținut să precizeze că, în continuare, le acordă o atenție deosebită.

„Pe bicicliștii din București îi iubim, îi prețuim. (…) Vom acorda un voucher de 500 de lei celor care doresc să achiziționeze o bicicletă și vom declanșa o campanie de conștientizare a conducătorilor auto că nu sunt singuri în trafic și trebuie să aibă grijă că sunt și bicicliști sau motocicliști, pentru a preveni eventualele accidente”, a spus edilul.

Pe 30 iunie, Consiliul General al Municipiului Bucuresti a aprobat proiectul. Astfel, un sprijin financiar în valoare de 500 de lei va fi acordat fiecărui locuitor al Capitalei pentru cumpărarea unei biciclete, a unei trotinete sau a unui segway.

La rândul său, primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a susținut că în acest sector au fost amenajate anul trecut multe alte piste, dar încă nu au fost marcate corespunzător, dar cine dorește poate circula pe acestea.

„Sunt peste 10 kilometri de piste de bicicliști în Sectorul 3. Ele sunt făcute, dar nu sunt marcate că piste. Mai trebuie doar marcate și autorizate. Discutăm de porțiuni considerabile de pe 1 Decembrie,
Grigorescu, Constantin Brancus, Camil Ressu, Lucrețiu Pătrășcanu”, a declarat Robert Negoiță

Până când va fi însă creată infrastructura pentru transportul alternativ, cele mai multe dintre bulevardele din Capitală rămân în continuare un real pericol pentru bicicliști.

Autor

Citește și