Prima pagină » Știri » Avertisment al Comisiei Europene pentru România. Restanța care ar putea declanșa infringementul

Avertisment al Comisiei Europene pentru România. Restanța care ar putea declanșa infringementul

Avertisment al Comisiei Europene pentru România. Restanța care ar putea declanșa  infringementul
România riscă să intre în infringement pe sectorul de ecarisaj, fiind înștiințată de Comisia Europeană că trebuie să implementeze cât mai repede un sistem pentru colectarea cadavrelor animalelor.

„Este o problemă care trebuie gestionată, pentru că România riscă să intre în infringement, până la sfârșitul acestui an, ea se referă la ecarisaj. România a fost atenționată, sunt instituții, și aici mă refer la Ministerul Agriculturii, ANSVSA (Autoritatea Națională Sanitară Veterninară și pentru Siguranța Alimentelor, n.r.), care trebuie să implementeze cât mai repede un sistem pentru ceea ce înseamnă colectarea cadavrelor, să spunem așa, în special pentru animalele mari”, a declarat vineri ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, în conferința de bilanț de mandat.

El a fost ministru al Agriculturii timp de trei ani și jumătate, începând din mai 2012 și a afirmat la prezentarea bilanțului de faptul că anii 2013 și 2014 au fost cei mai buni ani agricoli de după 1990.

„Acest lucru este reflectat în primul rând în balanța comercială. Este prima dată după 1994 când avem balanță comercială pozitivă doi ani consecutivi. Valoarea produselor exportate a crescut semnificativ. Dacă în anul 2013 am produs și am exportat produse agroalimentare în valoare de peste 5 miliarde de euro, în anul 2014 valoarea a ajuns la 5,4 miliarde de euro. Important de subliniat este și faptul că valoarea importurilor a scăzut în această perioadă, astfel în anul 2013 am avut o valoare de 4,7 miliarde euro, iar în 2014 am avut 4,9 miliarde euro”, a spus Constantin.

În opinia sa, cea mai importantă reușită a sa ca ministru a fost faptul că a plătit în avans sau la timp banii pentru fermieri.

„Un element care trebuie subliniat se referă la fondurile europene care s-au atras în această perioadă de trei ani și șase luni. Din mai 2012 și până în noiembrie 2015 s-au atras peste 8 miliarde de euro, atât ca plăți directe, cât și ca fonduri de investiții. Am făcut și o comparație pentru a avea o imagine foarte clară, am preluat Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013, cu un grad de absorbție, în mai 2012, de 44,55% și îl predăm azi cu un grad de absorbție de 90,35%. În cifre absolute, a crescut absorbția de la 3,6 miliarde euro la 7,3 miliarde euro”, a spus Constantin.

La Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), în mai 2012 nivelul de absorbție era de 43%, respectiv 3,39 miliarde euro, iar acum este de 98% (7,6 miliarde euro), conform sursei citate.

Constantin consideră că reducerea TVA la produsele alimentare și aprobarea sumei de un miliard de euro pentru reabilitarea infrastructurii de irigații au fost principalele priorități atinse în mandatul său.

„Cea mai importantă măsură care s-a adoptat în 2015 după reducerea TVA s-a referit la Legea Irigațiilor, o lege care pune la dipoziția fermierilor peste 1 miliard de euro, prin care va fi finanțată infrastructura principală și care întregește astfel sistemul de irigații ce trebuie reabilitat în perioada 2016 – 2020 în România. Vorbim de aproape 1,2 milioane hectare care pot fi reabilitate atât ca infrastructură principală cât și infrastructură secundară în următoarea perioadă. Cred că, alături de reducerea TVA, aceste două componente reprezintă atât din punct de vedere al volumului cât și din punct de vedere al importanței, priorități care au fost atinse de acest mandat”, a afirmat Daniel Constantin.

Acesta a vorbit și de faptul că a reușit în timpul mandatului său să reînființeze Agenția Zonei Montane. În plus, când a preluat mandatul în mai 2012, la AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale) erau circa 1.500 de angajați, iar acum sunt 1.800 de salariați, mai bine remunerați.

În plus, Constantin spune că va preda viitorului ministru al Agriculturii două proiecte de hotărâri de guvern privind Legea Irigațiilor, dar și Legea Cooperativelor, depusă în Parlament, și care ar putea fi aprobate până la sfârșitul acestui an.

La capitolul regrete, ministrul Agriculturii a spus că îi pare rău că nu a reușit că crească mai mult gradul de absorbție la Programul Operational pentru Pescuit, program pe care l-a găsit „mai mult suspendat în anul 2012”, cu un grad de absorbție de doar 21,6%, respectiv 55 milioane euro, iar acum este la 58%, respectiv 150 milioane euro.

Autor

Citește și