Prima pagină » Știri » AVERTISMENT. AOR: Orașele mici riscă să nu mai funcționeze din cauza încasărilor reduse

AVERTISMENT. AOR: Orașele mici riscă să nu mai funcționeze din cauza încasărilor reduse

AVERTISMENT. AOR: Orașele mici riscă să nu mai funcționeze din cauza încasărilor reduse

 Orașele mici ar putea să nu mai poată funcționa din cauza taxelor și impozitelor locale puține pe care le-au încasat, susține Asociația Orașelor din România (AOR). Organizația îi cere ministrului de Finanțe o rectificare bugetară de urgență.

Peste 50 de primari și specialiști din primăriile de orașe au participat la o videoconferință pe tema problemelor cu care se confruntă localitățile lor, după cum informează MEDIAFAX.

În urma discuțiilor, Asociația Orașelor din România s-a declarat îngrijorată de situația financiară a administrației publice locale, ca urmare a efectelor epidemiei de COVID-19.

De asemenea, organizația acuză și o lipsă de dialog din partea Ministerului de Finanţe.

„Din analiza situaţiei gradului de colectare a impozitelor și taxelor locale reiese o situație disperată pentru administrația locală de la nivelul orașelor mici, care, în curând, nu vor mai dispune de fonduri”, au arătat reprezentanții AOR.

În condițiile în care sumele încasate din impozitele și taxele locale și din impozitul pe venit au scăzut cu peste 25%, unele orașe nu au mai reușit să plătească asigurările sociale și pe cele de sănătate sau impozitele aferente salariilor.

Unele orașe, nevoite să renunțe la investiții

Totodată, unele orașe au fost nevoite să renunțe la minimele construcţii privind infrastructura edilitar-urbană, existând pericolul să nu-şi mai poată susţine utilităţile pentru comunitate, precum iluminatul public.

„Orașele mici ar putea fi primele care vor pune lacătul pe activitățile din administrația publică locală. În lipsa unor măsuri clare venite din partea Ministerului Finanțelor, multe dintre orașele mici nu vor mai avea bani pentru o bună funcţionare a școlilor, spitalelor şi a altor servicii care deservesc, pe lângă locuitorii proprii, şi locuitorii comunelor învecinate”, a precizat AOR.

Astfel, asociația îi solicită ministrului de Finanțe, Florin Cîţu, să facă rapid o rectificare bugetară prin care să se repartizeze către orașe sume defalcate din TVA sau din alte surse, dar și asigurarea unui buget minim cuprins între 2 și 12 milioane de lei pe an, în funcție de tipul de localitate.

AOR mai solicită și alocarea pentru orașe a unor sume suplimentare, între 200 şi 300 lei/locuitor/an, pentru funcţionarea unor licee, spitale, creşe, centre permanente pentru persoane în vârstă.

„AOR solicită decontarea imediată a tuturor cheltuielilor generate de pandemia de COVID-19, creşterea la 90% a cotei de finanţare a drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizaţiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav, dar și creşterea până la 35% a gradului de îndatorare a localităților”, mai arată reprezentanții organizației.

Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București în anul 2013, dar și un master în Comunicare în cadrul ... vezi toate articolele

Citește și