AVERTISMENT. COVID-19 poate expune milioane de copii la exploatare prin muncă
Numărul copiilor exploatați prin muncă a înregistrat o scădere de 94 de milioane din anul 2000, o evoluție pusă acum în pericol, pentru că alte milioane de copii riscă să fie exploatați prin muncă din cauza crizei provocate de COVID-19, potrivit unui raport.
Potrivit raportului „COVID-19 and child labour: A time of crisis, a time to act”, al Organizației Internaționale a Muncii (OIM) și al UNICEF, există riscul ca adolescenții și minorii care deja muncesc să lucreze mai multe ore sau în condiții mai precare. Un număr mai mare de copii ar putea fi forțați să presteze cele mai grele forme ale muncii, fiindu-le grav puse în pericol sănătatea și siguranța, informează MEDIAFAX.
„Odată cu scăderea vertiginoasă a veniturilor familiilor din cauza pandemiei, în lipsa sprijinului, multe dintre ele pot recurge la munca copiilor”, a declarat directorul general al OIM, Guy Ryder. „Sistemele de protecție socială sunt vitale într-o perioadă de criză, deoarece acordă asistență persoanelor celor mai vulnerabile. Integrarea preocupărilor referitoare la munca prestată de copii în politicile mai generale din domeniul educației, protecției sociale, justiției, pieței muncii și al drepturilor internaționale ale omului și ale lucrătorilor avea cu adevărat efecte importante”.
Potrivit raportului, COVID-19 ar putea provoca o accentuare a sărăciei și, implicit, o intensificare a exploatării copiilor prin muncă, în condițiile în care gospodăriile recurg la orice mijloace pentru a supraviețui. Unele studii arată că o creștere a nivelului de sărăcie cu un punct procentual determină o creștere a exploatării copiilor prin muncă de cel puțin 0,7% în anumite țări.
„În vremuri de criză, munca prestată de copii devine un mecanism de supraviețuire pentru numeroase familii”, a declarat directorul executiv al UNICEF, Henrietta Fore. „Odată cu adâncirea sărăciei, închiderea școlilor și disponibilitatea tot mai redusă a serviciilor sociale, crește numărul copiilor obligați să muncească. În reconfigurarea lumii după COVID-19, trebuie să ne asigurăm că oferim copiilor și familiilor lor instrumentele de care au nevoie pentru a face față unor vicisitudini similare pe viitor. Educația de calitate, serviciile de protecție socială și oportunitățile economice mai atractive pot determina schimbări majore”.
Criza afectează și alte categorii de persoane
Categoriile vulnerabile, precum persoanele care muncesc la negru și lucrătorii migranți, vor suferi cel mai mult din cauza crizei economice, a creșterii ocupării informale a forței de muncă și a șomajului, a scăderii generale a nivelului de trai, a problemelor de sănătate subite și a subdezvoltării sistemelor de protecție socială, la care se adaugă și alte presiuni.
Tot mai multe date arată intensificarea fenomenului exploatării copiilor prin muncă odată cu închiderea școlilor pe durata pandemiei. Închiderea temporară a școlilor afectează actualmente peste 1 miliard de elevi din peste 130 de țări. Când se vor relua cursurile, unii părinți s-ar putea să nu își mai permită să își trimită copiii la școală.
Prin urmare, este posibil ca un număr mai mare de copii să fie obligați să presteze munci abuzive și periculoase. Potrivit raportului, inegalitatea de gen poate înregistra o creștere mai acută, fetele fiind în mod special vulnerabile la exploatare în agricultură și muncile casnice.
Raportul propune o serie de măsuri ca răspuns la amenințarea reprezentată de intensificarea fenomenului exploatării copiilor prin muncă, printre care o protecție socială mai amplă, acces mai facil la credite pentru gospodăriile sărace, promovarea muncii decente în cazul adulților, măsuri favorabile reluării școlii de către copii, inclusiv eliminarea taxelor de școlarizare, și mai multe resurse pentru realizarea inspecției muncii și aplicarea legislației.
OIM și UNICEF lucrează la dezvoltarea unui model de simulare menit să analizeze impactul COVID-19 asupra muncii prestate de copii la nivel mondial.