AVERTISMENT. Medicul Virgil Musta, despre focarele de coronavirus: Dacă nu sunt izolate, e risc să se extindă și în alte părți ale țării. Când lăsăm garda jos, virusul atacă rău
Medicul Virgil Musta atrage atenția asupra necesității luării unor măsuri de izolare a focarelor de coronavirus, în contextul creșterii alarmante a numărului de cazuri de infecție în unele zone: „Virusul există și când lăsăm garda jos, atacă rău”, spune medicul.
Virgil Musta, medicul coordonator al Spitalului Covid din Timișoara, avertizează populația asupra nevoii de conștientizare a pericolului și de acțiune în consecință.
„Numărul este foarte mare și oscilează. Sunt zone cu foarte mulți pacienți si aceste zone sunt focare importante care, dacă nu sunt izolate sau nu se iau măsuri urgente, e risc să se extindă și în alte părți ale țării.
Trebuie responsabilizați cei a căror activitate e posibil să producă îmbolnăvire.
Unde nu se dorește respectarea regulilor trebuie identificate aceste activități, societăți și luate măsuri contra acestora”, a declarat Virgil Musta la Digi24.
Virgil Musta: Virusul există și când lăsăm garda jos, atacă rău
Medicul atrage atenția asupra consecințelor în situația în care „lăsăm garda jos” și nu mai acordăm importanță pericolului cauzat de coronavirus.
„Trebuie să fim responsabili și conștienți și solidari. Dacă eu consider că personal nu pot păți nimic, trebuie să am grijă de cei din jur.
În ultimul timp s-a dovedit că și pacienții cu stare de sănătate aparent bună și fără comorbidități fac forme severe sau rămân cu urme severe.
Trebuie luate măsuri. În orice țară unde au apărut focare au fost rapid izolate și neutralizate„, a declarat medicul de la Timișoara.
326 de noi cazuri de COVID-19 au fost confirmate în ultimele 24 de ore
Un număr de 326 de noi cazuri de COVID-19 au fost confirmate în ultimele 24 de ore, iar 16 persoane au murit din cauza acestei boli, anunță, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
„Până marți pe teritoriul României, au fost confirmate 27.296 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 20.749 au fost externate, dintre care 19.314 pacienți vindecați și 1.435 pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.
Până miercuri, 1.667 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat”, potrivit GCS.