Avertismentul ministrului Tătaru: Dacă nu respectăm regulile, ce am văzut în Spania şi Italia se poate întâmpla şi la noi

Avertismentul ministrului Tătaru: Dacă nu respectăm regulile, ce am văzut în Spania şi Italia se poate întâmpla şi la noi
Ministrul Sănătății, despre moțiunea de cenzură depusă de PSD: Un instrument politic! „Hoțul strigă hoțul”
Publicat: 04/08/2020, 07:37
Actualizat: 06/04/2021, 17:48

Ministrul Sănătăţii avertizează că România ar putea ajunge în situaţia extrem de dificilă în care au fost Spania şi Italia în lunile martie-aprilie, dacă nu vom respecta regulile cerute de autorităţi, iar în spitale se va ajunge la o suprapopulare. 

Ministrul spune că suntem pe un trend crescător și în cazul în care respectăm regulile de protecție putem ajunge în scurt timp la un platou.

„Suntem pe acel trend crescător, dar scăzând ca şi intensitate a creşterii numărului de cazuri de la o zi la alta – nu suntem în scădere – suntem în momentul în care, dacă respectăm următoarele săptămâni nişte lucruri, ar trebui să ajungem la un platou (…). Eu aş vrea să se stabilească la 1.200, la 1.300, dar el se poate stabili la 1.500. Dar 1.500 la 10 zile înseamnă încă 300 de cazuri în plus pe terapie intensivă”, a declarat Nelu Tătaru, luni seară, la TVR.

Nelu Tătaru: „Dacă nu vom respecta aceste reguli, vom asista la o creştere accentuată de la o zi la alta, la o suprapopulare a spitalelor”

Ministrul a mai spus că numărul de cazuri noi ar trebui să scadă cam într-o săptămână şi jumătate, dacă toată lumea respectă regulile. „Dacă nu vom respecta aceste reguli, vom asista la o creştere accentuată de la o zi la alta, la o suprapopulare a spitalelor, la o aglomerare a UPU sau a secţiilor ATI, iar scenariile pe care le vedeam în martie-aprilie în Spania şi Italia se pot repeta şi la noi”, a avertizat Tătaru.

Ministurul a amintit care sunt regulile care treubuie respectate pentru a nu ajunge în situația din aprilie a Spaniei și Italiei.

„Această pandemie nu se tranşează în unităţile medicale. În unităţile medicale se tranşează tratarea şi salvarea vieţii acestor pacienţi deja infectaţi. Să nu ajungem la un număr mare de pacienţi infectaţi şi acest lucru depinde foarte mult de respectarea regulilor. Repet – portul măştii în spaţiile închise, în locurile aglomerate, în transportul în comun, la locul de muncă; dezinfectantul şi distanţarea fizică. (…) În condiţiile în care respectăm toate aceste reguli vom observa într-o săptămână, săptămână şi jumătate un platou şi o scădere a numărului de noi cazuri de la o zi la alta. Acesta poate fi începutul căderii acestui prim episod pandemic”, a declarat ministrul Nelu Tătaru.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
14 copii din Buzău au rămas orfani de tată, după un accident cumplit. Cum s-a...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Ungaria a abandonat. Dezastru istoric pentru Viktor Orban. Maghiarii au înlemnit
Prognoza meteo actualizată. Canicula se extinde în mai multe județe. Harta cu zonele fierbinți
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Cum au murit bogații lumii pe iahtul nauragiat în apele Siciliei
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Pauza de 5 secunde ar putea ajuta cuplurile să treacă peste certuri