Prima pagină » Știri » Avertizare de călătorie pentru românii care vor să viziteze Armenia și Azerbaidjanul. Ce recomandă Ministerul de Externe de la București

Avertizare de călătorie pentru românii care vor să viziteze Armenia și Azerbaidjanul. Ce recomandă Ministerul de Externe de la București

Avertizare de călătorie pentru românii care vor să viziteze Armenia și Azerbaidjanul. Ce recomandă Ministerul de Externe de la București

Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) a emis marți două avertizări de călătorie, una pentru Armenia și una pentru Azerbaidjan.

Alerta de călătorie pentru cetățenii români a fost emisă în contextul conflictului dintre cele două țări din regiunea Nagorno-Karabah.

„Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să NU efectueze deplasări în zonele adiacente regiunii Nagorno-Karabah şi frontierei internaționale dintre Republica Azerbaidjan și Republica Armenia. De asemenea, se recomandă cetățenilor români aflați pe teritoriul Republicii Armenia să se informeze permanent din surse oficiale cu privire la posibile modificări ale condițiilor de deplasare în interiorul ţării”, se arată într-un comunicat al MAE.

Totodată, Ministerul de Externe le recomandă românilor care au nevoie urgentă de a călători în Armenia să intre în țară numai prin punctul de frontieră din aeroportul Zvartnots, din apropierea capitalei Erevan.

MAE atrage atenția că autoritățile armene au instituit legea marțială, astfel că se interzice intrarea în Republica Armenia, prin punctele de control de la frontiera terestră, a tuturor persoanelor care nu au cetățenia Republicii Armenia, cu unele excepții.

Pe fondul confruntărilor armate din ultimele zile, unele zboruri programate anterior au fost anulate, iar altele pot fi anulate în zilele următoare.

„Cetăţenii români care se află în Republica Armenia și care nu și-au înregistrat încă prezența la Ambasada României sunt rugați să facă acest lucru cât mai urgent posibil.

În eventualitatea unei călătorii care nu suportă amânare în această țară, se recomandă cetățenilor români să evite zonele aglomerate, locurile în care se desfăşoară mitinguri, manifestaţii politice sau în care există concentrări de forţe polițienești/de securitate şi să nu staționeze în apropierea instituţiilor guvernamentale, unităților militare sau a locurilor în care au loc exerciții de alarmare”, adaugă MAE.

Și deplasările în Azerbaidjan sunt vizate de o avertizare de călătorie

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Azerbaidjan că situația de securitate din regiune este în evoluție rapidă, pe fondul confruntărilor armate ce au loc în prezent la Linia de Contact militar din Nagorno-Karabah, cu posibile riscuri pentru siguranța civililor.

MAE le recomandă cetățenilor români să NU efectueze deplasări în zonele adiacente regiunii Nagorno-Karabah şi frontierei internaționale dintre Republica Azerbaidjan si Republica Armenia. De asemenea, se recomandă cetățenilor români aflați pe teritoriul Republicii Azerbaidjan să se informeze permanent din surse oficiale cu privire la posibile modificări ale condițiilor de deplasare în interiorul ţării.

„Începând cu data de 28 septembrie 2020 ora 00:00 a fost instituită starea marţială în Republica Azerbaidjan. Pe durata stării marțiale sunt impuse restricții de deplasare, zilnic între orele 21:00 şi 06:00, în capitala Baku, orașele Ganja, Sumgayit, Yevlakh, Mingachevir, Naftalan, precum și în regiunile Absheron, Jabrayil, Fuzuli, Aghjabadi, Beylagan, Agdam, Barda, Tartar, Goranboy, Goygol, Dashkasan, Gadabay, Tovuz, Shamkir, Gazakh şi Agstafa.

În aceste zone, în perioadele indicate, este strict interzisă prezenţa persoanelor pe stradă sau în alte spații publice fără permise speciale eliberate de autoritățile azere şi acte de identitate.

Pe fondul evoluțiilor de securitate din regiune au fost anulate o serie de curse aeriene către şi dinspre Baku, existând posibilitatea anulării în perioada următoare şi a celorlalte zboruri programate”, anunță Ministerul de Externe.

Recomandările MAE pentru cetățenii care sunt nevoiți să călătorească în cele două țări

Ministerul de Externe le recomandă cetățenilor români care sunt nevoiți să ajungă în cele două țări să încheie asigurare de călătorie, medicală și de viață.

Cetăţenii români care se află pe teritoriul acestor state sunt sfătuiţi:

  • Să evite locurile aglomerate, demonstraţiile şi deplasarea în zone izolate,
  • Să evite circulaţia pe timp de noapte,
  • În timpul deplasării cu maşina, geamurile trebuie să rămână tot timpul ridicate, iar uşile, blocate,
  • Să păstreze în locuri sigure documentele şi valorile personale, biletele de călătorie, banii, cărţile de credit şi să nu le expună în mod vizibil asupra lor sau în maşini,
  • Pentru orice fel de informaţie, sprijin sau asistenţă, cetăţenii români sunt sfătuiţi să se adreseze autorităţilor de poliţie care sunt prezente în toate zonele celor două țări.

Situație tot mai tensionată între Armenia și Azerbaidjan

Autoritățile din Armenia au declarat duminică legea marțială și au dispus mobilizarea totală a Armatei, ca urmare a unor confruntări produse în regiunea Nagorno-Karabah, disputată cu Azerbaidjanul.

Anunțul în acest sens a fost făcut de către premierul Armeniei, Nijol Pashinyan.

Ministerul armean al Afacerilor Externe a anunțat pe site-ul său că Yerevanul va lua toate măsurile pentru a asigura securitatea poporului armean.

Deşi în 1994 a fost încheiat un acord de încetare a focului, în mod frecvent Armenia şi Azerbaidjanul se acuză reciproc de atacuri în Nagorno-Karabah şi de-a lungul frontierei dintre cele două țări.

Conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan cu privire la regiunea Nagorno-Karabah a provocat îngrijorare în rândul statelor occidentale, întrucât ar putea spori instabilitatea din regiunea Caucazului, zonă tranzitată de importante conducte de petrol și gaze naturale.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate