AVERTIZARE DE CEAȚĂ în șapte județe

Publicat: 19 11. 2012, 10:33
Actualizat: 03 07. 2013, 20:33

Meteorologii au avertizat, luni dimineață, că în județele Alba, Mureș, Sibiu, Brașov, Harghita, Covasna și Cluj este ceață, vizibilitatea fiind redusă sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri.

Avertizarea nowcasting emisă de Administrația Națională de Meteorologie este valabilă până la ora 11.00 în zonele joase din județele Alba, Mureș, Sibiu, Brașov, Harghita și Covasna.

Pe drumurile din aceste județe, din cauza ceții vizibilitatea este redusă sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri.

De asemenea, până la ora 11.45 este ceață în zonele joase și pe drumurile naționale din județul Cluj, inclusiv în municipiul Cluj-Napoca.