Avertizare de COD GALBEN DE CEAȚĂ pentru cinci județe
Meteorologii au emis, duminică diminața, o avertizare de Cod galben de ceață pentru București, Teleorman, Giurgiu, Ialomița, Călărași și Ilfov, precum și pe A2, drumurile europene și naționale aferente, potrivit site-ului Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
Avertizarea este valabilă între orele 7.30 și 10.30, pe arii extinse în județele Teleorman, Giurgiu, Ialomița, Călărași și Ilfov (inclusiv municipiul București), precum și pe A2, drumurile europene si nationale aferente, unde se semnalează ceață care determină vizibilitate scăzută sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.