ANM a emis o ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN valabilă în intervalul 25-27 iulie.
În zilele de miercuri, joi și vineri valul de căldură va persista în Muntenia, Dobrogea, sudul și estul Moldovei și în cea mai mare parte a Olteniei.
În aceste regiuni se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35…38 de grade și pe arii restrânse, cu precădere în Bărăgan și Lunca Dunării, 39 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și local va depăși pragul critic de 80.
Valori de 35…36 de grade vor fi local și în Transilvania.
În regiunile vestice și sud-vestice temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată și izolat cantitățile de apă vor depăși 25….30 l/mp.
La sfârșitul săptămânii, canicula va persista în cea mai mare parte a zonelor de câmpie și podiș.
Administrația Națională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin atenționări sau avertizări meteorologice ulterioare.