Avertizarea cod galben de ninsori și viscol, prelungită până luni în București și 29 de județe. VEZI HĂRȚILE

Avertizarea cod galben de ninsori și viscol, prelungită până luni în București și 29 de județe. VEZI HĂRȚILE
Publicat: 09/12/2012, 13:47
Actualizat: 04/07/2013, 05:38

Meteorologii au prelungit până luni la ora 11.00 avertizarea cod galben de ninsori, ploi, polei și viscol pentru București și 29 de județe din jumătatea de est a țării.

Potrivit avertizării transmise de Administrația Națională de Meteorologie, în noaptea de duminică spre luni și în prima parte a zilei de luni vor mai fi precipitații în jumătatea de est a țării și izolat se vor acumula cantități de peste 25 de litri pe metru pătrat.

În acest interval ninge la munte, în estul și sud-estul Transilvaniei, în cea mai mare parte a Munteniei și Moldovei și în sud-estul Olteniei, iar în Dobrogea predomină ploile. În sud-estul teritoriului vor fi condiții de polei.

VALABILITATE 09.12 ORA 13 – 09.12 ORA 20

Vântul va avea intensificări, iar în Muntenia, sudul Moldovei, precum și în zona Carpaților de Curbură va viscoli ninsoarea.

Avertizarea este valabilă de duminică, ora 20.00, până luni, la ora 11.00, în București și județele Constanța, Tulcea, Brăila, Ialomița, Călărași, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Olt, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Galați, Vrancea, Covasna, Harghita, Brașov, Bacău, Vaslui, Iași, Neamț, Suceava, Botoșani și parțial în Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Sibiu și Vâlcea.

VALABILITATE 09.12 ORA 20 – 10.12 ORA 11

Totodată, duminică, până la ora 20.00 este cod galben de ninsori, ploi abundente, polei și intensificări de vânt, în aproape toată țara, cu excepția Bucureștiului și județelor Călărași, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Ilfov, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea și Gorj.

Potrivit acestei avertizări, duminică vor fi precipitații în majoritatea regiunilor, sub formă de ninsoare în Banat, Crișana, Maramureș, jumătatea de nord a Moldovei și în zona montană, mixte în Transilvania și în sudul Moldovei și ploi în Dobrogea, nordul și estul Munteniei.

În aceste zone, cantitățile de precipitații vor depăși 25 – 30 de litri pe metru pătrat în Carpații Orientali și în estul teritoriului. Vântul va avea intensificări temporare, iar în zona de munte și în sud-vest va viscoli ninsoarea.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce ar face Ungaria dacă ar fi atacată de Rusia. Răspunsul șocant dat de un...
Filmul crimei din Mehedinți! Și-a ucis tatăl, apoi a sunat la 112 să anunțe dispariția...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Femeia din Bacău aflată în comă, care și-a revenit brusc și a început să cânte....
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
Parada de 1 decembrie 2024 ar putea fi mutată în altă zi! Care este motivul...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Luminile de zi sau faza scurta? Ce trebuie să aprinzi când circuli pe șoselele din...
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
Simona Halep, anunț FINAL la 33 de ani: Ăsta e planul acum!
Rețetă de bulion cu roșii și ardei. Îl poți folosi la prepararea ciorbelor și a...
Ce a putut să facă un român la ușa apartamentului său, pe scara blocului. Ceilalți...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Cristina Vlad, artista de muzică populară, se lansează în afaceri! Ce business profitabil și-a deschis...
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Un obiect în formă de alună a fost înregistrat de radar în timp ce trecea...