Avioane NATO vor survola România pentru operațiuni de recunoaștere în cadrul crizei din Ucraina
Avioane militare NATO vor survola România și Polonia pentru operațiuni de recunoaștere în cadrul crizei din Ucraina, anunță Alianța Nord-Atlantică, citată de AFP.
„Consiliul Nord-Atlantic a decis luni trimiterea unor zboruri de recunoaștere Awacs deasupra Poloniei și României”, a declarat un oficial NATO.
„Aceste zboruri vor spori capacitatea de supraveghere a situației din Ucraina și vor avea loc doar deasupra teritoriului țărilor NATO”, precizează oficialul citat.
Avioanele cu tehnologie Awacs pot supraveghea spațiul aerian pe o rază mai largă decât radarele amplasate la sol.
„Este vorba de o misiune de rutină deasupra țărilor membre NATO”, a precizat diplomatul citat, admițând că NATO nu anunță de obicei aceste misiuni în public.
Avioanele cu tehnologie Awacs vor decola de la baza Geilenkirchen (Germania) și din Waddington (Marea Britanie).