Prima pagină » Știri » Avioane românești, ridicate pentru blocarea unor aeronave rusești

Avioane românești, ridicate pentru blocarea unor aeronave rusești

Avioane românești, ridicate pentru blocarea unor aeronave rusești
Forțele Aeriene Române au ridicat anul acesta de patru ori avioane militare de la sol, după ce aparate de zbor rusești s-au apropiat prea mult de frontiera română, dar până în prezent nicio aeronavă a Federației Ruse nu a intrat în spațiul aerian al României, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Șeful Statului Major al Forțelor Aeriene Române, general-maiorul Laurian Anastasof, a afirmat, luni, la baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu din județul Constanța, că au existat mai multe situații în care aeronave militare românești au trebuit să decoleze ca răspuns la apropierea unor aparate de zbor rusești de granițele noastre. „Au existat situații – mai ales de când suntem vecini aici în Crimeea – când în apropierea spațiului aerian național au fost zboruri ale Federației Ruse, care au determinat, din cauza procedurilor aplicabile pentru poliție aeriană sub comandă NATO, situații în care s-au produs decolări ale aeronavelor de pe această bază sau de pe cea de la Câmpia Turzii”, a declarat general-maiorul Laurian Anastasof.

El spune că astfel de zboruri au avut loc de patru ori anul acesta, dar până în prezent nicio aeronavă militară rusească nu a intrat în spațiul aerian al României. „Niciun avion rusesc, până la momentul acesta, nu s-a apropiat de spațiul aerian național. Distanțele la care aceste zboruri se realizează sunt, în general, de peste 100 de kilometri. Vă reamintesc că distanța de la noi, din această locație (baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța – n.r.), până în Crimeea este de 380 de kilometri, iar dacă un avion rusesc decolează în acest moment dintr-o bază din Crimeea și depășește o distanță de 100 de kilometri de țărmurile Crimeei, el deja devine un zbor care poate determina îngrijorare din partea Alianței. (…)La 20 de mile în exteriorul zonei de informare națională, procedura NATO ne obligă să ridicăm avionele în aer. Anul acesta s-a întâmplat de patru ori și, repet, niciun avion rusesc nu s-a apropiat de spațiul aerian național”, a precizat Șeful Statului Major al Forțelor Aeriene Române.

Două avioane de vânătoare F22-Raptor, cele mai moderne din lume, au aterizat, luni, la baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, la eveniment, petrecut în premieră pentru România, fiind prezenți ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, șeful Statului Major General, generalul Nicolae-Ionel Ciucă, și reprezentanți ai Forțelor Aeriene române și americane. Aparatele F-22 Raptor au venit în România din Marea Britanie și au aterizat la Mihail Kogălniceanu după un zbor de trei ore. Aeronavele se vor întoarce la baza din Marea Britanie tot în cursul acestei zile.

Citește și