Prima pagină » Știri » Avocat: Trupul lui Gyuri Pascu ar putea fi deshumat

Avocat: Trupul lui Gyuri Pascu ar putea fi deshumat

Avocat: Trupul lui Gyuri Pascu ar putea fi deshumat
Scandalul care a izbucnit în urma trecerii în neființă a artistului Ioan Gyuri Pascu continuă și acum fiindcă încă există suspiciuni privind cauzele morții. Cu scopul de a ajunge la o concluzie, este foarte posibil ca procurorii să ceară ca trupul neînsuflețit al acestuia să fie deshumat, scrie presa tabloidă.

Marți, doi dintre medicii de pe ambulanțele care au venit acasă la artist pentru a-i acorda îngrijiri medicale au fost audiați din nou. Aceștia au fost întrebați care au fost procedurile de intervenție pe care le-au folosit, urmând ca și ceilalți medici de pe cele trei ambulanțe să ajungă în fața anchetatorilor.

Echipa de medici din prima ambulanță i-a pus lui Gyuri Pascu diagnosticul de atac de panică, acesta având probleme cardiace grave, motiv pentru care a fost deschis un dosar de moarte suspectă. Cei de pe ambulanță s-au apărat afirmând că artistul nu le-ar fi spus de problemele pe care le avea.

În urma audierilor efectuate de Comisia de disciplină de la Ambulanța București s-a constatat că medicul de pe prima ambulanță a încălcat niște reguli interne și ale fișei postului întrucât acesta nu a folosit trusele din dotarea ambulanței și nici nu a notat în fișa de intervenție refuzul pacientului de a fi dus la spital.

„Este foarte posibil ca în acest caz procurorii să ceară o expertiză medicală luând în considerare raportul de necropsie sau deshumare, dacă există indicii cu privire la o moarte violentă, și aici nu ma refer la acte de violență neapărat, ci la alte cauze care nu ar fi naturale. Familia chiar dacă nu este de acord nu se poate împotrivi unui astfel de demers legal atâta timp cât anchetatorul are îndoieli cu privire la temeinicia concluziilor raportului medical inițial”, a declarat avocatul Artin Sarchizian, conform Libertatea.

Autor

Citește și