Avocată cercetată după ce ar fi cerut bani în numele unui procuror, primind 5.000 euro
O avocată din Baroul Satu Mare a fost prinsă în flagrant când primea 5.000 de euro de la doi clienți cărora le ceruse banii în numele unui procuror, pentru o soluție favorabilă într-un dosar, inițial femeia fiind reținută, iar apoi primind interdicția de a părăsi localitatea, spun surse judiciare.
Potrivit unor surse judiciare, o avocată din Baroul Satu Mare a fost reținută, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de procurorii DNA Oradea, iar sâmbătă a primit interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu pentru 29 de zile, după ce a fost prinsă în flagrant când primea 5.000 de euro pretinși în numele prim-procurorului Parchetului Judecătoriei Satu Mare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Sursele citate spun că avocata Ancuța Ardelean a cerut banii de la doi tineri din localitatea bihoreană Valea lui Mihai care îi erau clienți și care fuseseră cercetați la Parchetul Judecătoriei Satu Mare pentru trecere ilegală a frontierei.
În dosarul respectiv, bihorenii, plecați la muncă în Belgia, fuseseră scoși de sub urmărire penală și amendați administrativ pentru faptele lor, soluție care le-a fost comunicată acasă în cursul săptămânii trecute.
Ardelean, neștiind acest aspect, i-a așteptat vineri, când cei doi se întorceau în țară, și le-a spus că trebuie să plătească 17.000 de euro, bani care ar fi fost ceruți de prim-procurorul Parchetului Satu Mare, pentru a nu fi trimiși în judecată, afirmă aceleași surse.
Având dovada că avocata îi minte, cei doi bihoreni au sunat la Telefonul verde al Direcției Generale Anticorupție, pentru a sesiza fapta de corupție, cazul fiind preluat de procurorii DNA Oradea.
Potrivit surselor citate, în aceeași seară, Ardelean a fost sunată de denunțătorii ei și chemată la Valea lui Mihai ca să îi înmâneze un avans de 5.000 de euro din cei 17.000 de euro solicitați. Femeia a fost ridicată de anchetatori imediat după preluarea plicului cu bani și reținută pentru 24 de ore sub acuzația de trafic de influență, mai spun sursele menționate.
Sâmbătă, Ancuța Ardelean a fost prezentată din nou în fața procurorului, pentru audieri. Pusă în fața dovezilor, femeia a recunoscut acuzațiile care îi erau aduse, motiv pentru care a fost eliberată, primind interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu pentru 29 de zile.