Avocata familiei Ghinescu a recuzat unul din magistrații care judecă dosarul de omor al lui Cioacă

Publicat: 06 03. 2014, 11:37
Actualizat: 20 05. 2015, 00:40

„Am cerut recuzarea doamnei judecător care a opinat să-l pună în libertate pe Cristian Cioacă motivat de faptul că au apărut articole în presă și chiar acum e lângă mine, pe holule Curții de Apel, un domn oarecare care spune că toată lumea știe că doamna judecător a fost sau este vecină cu Cristian Cioacă în cartier, că se cunosc de când erau mici. Pe de altă parte, din modul în cum condus ședințele de judecată, cum a formulat întrebările unor martori, mie mi-a creat suspiciuni asupra imparțialității dumneaei și am depus o cerere de recuzare”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX avocata Crina Radu.

Radu a mai spus că judecătoarea în cazul căreia a solicitat recuzarea face parte din completul de apel care judecă dosarul în care Cioacă este acuzat de uciderea soției sale, Elodia Ghinescu, precizând că aceasta a fost cea care a opinat de fiecare dată pentru eliberarea polițistului din penitenciar.

Avocata familiei Ghinescu a acuzat că la termenul de joi de la Curtea de Apel Pitești Cristian Cioacă este „protejat de jandarmi.

„Suntem pe holul Curții de Apel Pitești și jandarmii nu se dezlipesc de el. Și nu știu, are gardă personală, gărzi de corp, nu știu cine le-a spus dumnealor să-l apere pe Cristian Cioacă. Are bodyguarzi pe holurile Curții de Apel Pitești”, a mai spus avocata.

Crina Radu a spus, de asemenea, că l-a reclamat la instanță pe Cioacă pentru faptul că ar fi dat presei rezultatele unor expertize medico-legale realizate în acest dosar de Institutul Național de Medicină Legală. Întrebată de ce îl acuză pe Cioacă de acest fapt, Crina Radu a spus că „numai dumnealui are cerere de copiere din dosar a raportului” și că are „relații” cu publicația în care a apărut acest raport.

Avocata familiei Ghinescu a spus că acest lucru reprezintă „o presiune asupra justiției” și că este „o infracțiune prevăzută de Codul Penal”.

Joi, la Curtea de Apel Pitești are loc un nou termen în dosarul în care Cristian Cioacă este judecat pentru uciderea Elodiei Ghinescu.

În 14 februarie, un complet de divergență al Curții de Apel Pitești a admis cererea lui Cristian Cioacă de ridicare a arestului preventiv și înlocuirea cu măsura controlului judiciar, decizia fiind executorie, însă nu și definitivă, Astfel, Cioacă a fost eliberat din Penitenciarul Colibași unde era încarcerat.

Ulterior, Cioacă și-a reluat activitatea de polițist, el fiind încadrat la Serviciul Logistic al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

Cristian Cioacă s-a aflat în arest din 5 decembrie 2012, iar la sfârșitul lui ianuarie 2013 el a fost transferat la Penitenciarul Colibași.

El a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru omor calificat și profanare de morminte, el fiind acuzat că și-a ucis soția, avocata Elodia Ghinescu, în august 2007.

În 2 iulie 2013, Cioacă a fost condamnat de Tribunalul Argeș la 21 de ani de închisoare pentru omor calificat și la doi ani de închisoare pentru profanare de morminte, urmând să execute, dacă decizia rămâne definitivă, 22 de ani de detenție. Sentința instanței de fond a fost atacată cu apel de toate părțile implicate, respectiv de Cristian Cioacă, de mama și fratele Elodiei Ghinescu, în calitate de părți civile în dosar, și de procurori.

Fostul polițist a mai fost obligat, prin sentința Tribunalului Argeș, să plătească suma de 135.000 de lei cheltuieli judiciare către stat și echivalentul a 100.000 de euro cu titlu de daune morale fiului său minor Patrick, în calitate de parte vătămată. De asemenea, familia Ghinescu ar urma să primească daune morale de 100.000 de euro, în timp ce fratele Elodiei, Robert Ghinescu, 50.000 de euro.

Următorul termen în dosarul de omor în care este judecat Cristian Cioacă este stabilit pentru 6 martie la Curtea de Apel Pitești. La înfățișarea anterioară, din 11 februarie, au fost reaudiați mai mulți martori din dosar, care și-au menținut declarațiile date anterior în fața anchetatorilor și a magistraților care au judecat dosarul pe fond.

Procurorii au arătat în rechizitoriul trimis instanței că, în noaptea de 29 spre 30 august 2007, „pe fondul unor relații conflictuale preexistente legate de un iminent divorț generat de presupusele relații extraconjugale ale soților, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuțiile au degenerat, context în care Cristian Cioacă i-a aplicat soției sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia”.

Ulterior, Cioacă a dus trupul soției sale în cada băii principale, unde l-a depesat pentru a-l putea ascunde mai ușor, potrivit procurorilor.

Anchetatorii au precizat că în noaptea în care ar fi ucis-o pe Elodia Ghinescu, copilul minor al celor doi se afla în apartament.

Elodia Marilena Ghinescu a dispărut de acasă la sfârșitul lunii august 2007, însă Cristian Cioacă, atunci polițist la Poliția din Argeș, a anunțat dispariția acesteia abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea șefei lui.

Anchetatorii au luat în calcul, din primele momente, varianta crimei în cazul avocatei, principalul suspect fiind Cristian Cioacă, deoarece s-au găsit urme de sânge în apartamentul celor doi soți și în autoturismul bărbatului. Mai mult, în septembrie 2007, după două săptămâni de la dispariție, anchetatorii au găsit într-o râpă haine având pete cu sângele Elodiei. În octombrie 2007, într-o râpă lângă Râșnov au fost găsite uniforma de polițist a lui Cioacă, alte obiecte ale acestuia și ale Elodiei.