Avocatul familiei care a crescut-o pe Sorina, plângere pe numele procuroarei Pițurcă: Nu s-a știut de plecarea fetiței
„Am venit astăzi (luni, n.r.) la Secția de Investigarea Infracțiunilor din Justiție pentru a depune plângere penală împotriva doamnei procuror Maria Pițurcă referitor la săvârșirea infracțiunilor de răpire de persoane, constituire de grup infracțional, rele tratamente aplicate minorului. Trebuie ca Parchetul General să ia măsuri pentru aceste infracțiuni”, a declarat Ioana Constantin, avocatul familiei Șărămăt, cea care a crescut-o pe Sorina.
Potrivit avocatului, plecarea din țară a minorei a fost o surpriză.
„Nu s-a știut absolut nimic (n.r. de plecarea Sorinei), ne-a luat prin surprindere faptul că s-au soluționat atât de repede problemele referitoare la pașaport și viza, chiar este revoltător. Trebuia ca fetița să rămână în țară cu părinții, pentru că acum urmează cercetarea penală. Este obligatorie și declarația. Stăm și ne întrebăm acum cum vor soluționa aceste acte de procedură? (…) Sunt două posibilități, fie vor fi citați și aduși cu mandat sau dacă nu, se va constitui o comisie rogatorie care va îndeplini aceste obligații pe care le au organele de cercetare penală din România și vom aștepta soluțiile”, a mai spus sursa citată.
Sorina a părăsit România duminică dimineață, împreună cu părinții adoptivi. Minora avea toate actele în regulă atunci când a părăsit țara prin Aeroportul Otopeni.
De altfel, familia adoptivă a ridicat, vineri, pașaportul Sorinei, fetița de 8 ani din Baia de Aramă, de la Serviciul de Pașapoarte Dolj.
Judecătoria Slatina a decis că Sorina, fetița de 8 ani din Baia de Aramă, poate pleca din țară, împreună cu părinții adoptivi, o familie de români stabiliți în SUA. Instanța a respins cererea de ordonanță președințială formulată de procurorul general al Parchetului General, Bogdan Licu.
Decizia nu este însă definitivă, iar procurorul general a anunțat deja că o va contesta.