Avocatul lui Gigi Becali,despre participarea acestuia la funeraliile mătușii: Vedem pe urmă ce facem
Bogdan Vlad, unul dintre avocații lui Gigi Becali, a declarat pentru MEDIAFAX, despre o eventuală cerere a clientului său de a fi eliberat temporar pentru a participa la funeraliile mătușii sale, că nu comentează situația, adăugând că „vedem pe urmă ce facem”.
„Nu pot și nu comentez situația. Vedem pe urmă ce facem”, a spus Bogdan Vlad.
Cererea lui Gigi Becali de schimbare a regimului de detenție din semideschis în deschis, astfel încât să poată fi lăsat să iasă din penitenciar între anumite ore, a fost respinsă, marți, de Judecătoria Sectorului 5.
Nu s-a câștigat premiul de 11 milioane de euro la jocul Loto 6 din 49. Numerele la loto din 11 iulie
Mama fraților Ioan și Victor Becali – verii lui Gigi Becali -, a fost găsită moartă, joi seară, în piscina reședinței din cartierul bucureștean Pipera.
Everdichia Becali avea 83 de ani.
La fața locului a fost chemată mai întâi o ambulanță de la Biomedica, iar apoi au fost solicitate echipaje de la Ambulanță și SMURD, medicii constatând decesul bătrânei.
Managerul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov (SABI), dr. Alis Grasu, a declarat că echipajul SABI a fost chemat de medicii de la Biomedica, la 19.43.
Potrivit dr. Grasu, la momentul sosirii echipajului SABI, mama fraților Ioan și Victor Becali era decedată de mai mult de o oră.
La reședința din Pipera se află, în prezent, și polițiști, care cercetează împrejurările în care s-a produs decesul, au mai spus sursele citate.