Prima pagină » Știri » Avocatul lui Iliescu, după decizia în dosarul Mineriadei: El o să fie bucuros de soluție/ Am depus o plângere la Secția de anchetă privind dosarul Revoluției

Avocatul lui Iliescu, după decizia în dosarul Mineriadei: El o să fie bucuros de soluție/ Am depus o plângere la Secția de anchetă privind dosarul Revoluției

Avocatul lui Iliescu, după decizia în dosarul Mineriadei: El o să fie bucuros de soluție/ Am depus o plângere la Secția de anchetă privind dosarul Revoluției
Avocatul lui Ion Iliescu, Adrian Georgescu, a declarat, după decizia ÎCCJ de trimitere a dosarului Mineriadei înapoi la procurori, că soluția este una firească, deoarece au fost semnalate numeroase neregularități, menționând că, în mod sigur, clientul său o să fie bucuros.

„Firesc, este rodul a doi ani de muncă. Un dosar care în cameră preliminară de 2 ani. E soluție firească, pentru că dosarul de urmărirle penală conține nenumărate neregularități, nelegalități pe care le-am semnalat atât noi, apărătorii inculpaților, cât și chiar judecătorii de cameră preliminară. (…) O să fie bucuros de soluție. (…) Din dosar probabil vor rămâne câteva pagini, în afară de coperte. (…) O chestiune sesizată și în presă și pe care o pot confirma este că s-au grăbit. Nu pot să vorbesc despre cei 29 de ani, ci pot vorbi de cei 3 ani pe care și-i asumă domnul Lazăr”, a declarat avocatul Adrian Georgescu, apărătorul lui Ion Iliescu în dosarul Mineriadei, dar și în cel al Revoluției.

Potrivit apărătorului, Iliescu avea, în dosar, o situație „particulară”: „Niciodată nu fusese pus sub acuzare în vreunul dintre dosarele care compuneau acest dosar pentru fapta descrisă în actul de sesizare. Procurorii au apelat la un artificiu judiciar care s-a dovedit a fi falimentar în momentul în care au realizat urmărirea penală a lui Ion Iliescu”.

Magistrații instanței supreme au decis, miercuri, să restituie dosarul Mineriadei la procurori, fiind constatată nulitatea rechizitoriului. Decizia poate fi contestată.

Avocatul lui Ion Iliescu a depus o plângere la Secția de anchetă privind dosarul Revoluției

Avocatul lui Ion Iliescu, Adrian Georgescu, anunță că a depus o plângere la Secția de anchetare a magistraților prin care cere verificări privind modul în care a fost trimis în judecată dosarul Revoluției de către procurorii Parchetului General.

Avocatul Adrian Georgescu, apărătorul lui Ion Iliescu, a depus la Secția de anchetare a magistraților o plângere privind modul în care a fost trimis în judecată dosarul Revoluției de către procurorii Parchetului General. După părerea lui, dosarul acesta ar putea avea aceeași soartă ca și cel al Mineriadei, adică să fie trimis de instanță înapoi la parchet.

Potrivit avocatului ar putea fi vorba despre abuz în serviciu.

„Nu vreau să dau 100%, dar 99%, da. Suntem în aceeși ipoteză (ca și dosarul Revoluției să fie trimis înapoi la parchet, precum cel al Mineriadei, n.r.). E adevărat că luând modelul și văzând lipsurile care au fost semnalate în dosarul Mineriadei, în cel al Revoluției, procurorii au încercat să vină cu un dosar de urmărire penală mai bun calitativ. Numai că, după cum ați observat, din cauza grabei, au uitat că mai aveau în derulare la momentul dării actului de sesizare acte de urmărire penală. Să vedem cum se va rezolva chestiunea. Am sesizat secția cu privire la modul în care a fost întocmit acel rechizitoriu”, a spus avocatul.

Acesta a mai precizat că plângerea nu a fost depusă împotriva vreunui procuror.

Procurorii Secției militare din Parchetul General au trimis în judecată dosarul Revoluției din decembrie 1989, în care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus au fost puși sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității, a anunțat, în 8 aprilie, procurorul general Augustin Lazăr.

Augustin Lazăr a precizat că dosarul cauzei cuprinde 3.330 de volume, dintre care 2.030 au fost instrumentate după 13 iunie 2016, menționând că pentru întocmirea rechizitoriului au fost administrate probleme obținute dupa 13 iunie.

Probatoriul administrat, arată Parchetul, a relevat că întreaga forță militară a României, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne – Departamentul Securității Statului, precum și Gărzile Patriotice, începând cu data de 22.12.1989, orele 16:00, s-au pus la dispoziția Consiliului Frontului Salvării Naționale și conducerii acestuia. Din același moment, grupul de decizie politico-militară al C.F.S.N. a luat deciziile importante cu caracter politic și militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit și legitimarea politică în fața poporului român. Cercetările vizează faptul că prin instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi fost create numeroase situații de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii etc.

Fostul președinte al României Ion Iliescu și fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu ar fi dezinformat în mod direct prin aparițiile televizate și emiterea de comunicate de presă, arată procurorii în rechizitoriul dosarului Revoluției.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025