Prima pagină » Știri » Avocatul Poporului, anchetă la preoții care au refuzat înmormântarea unor persoane

Avocatul Poporului, anchetă la preoții care au refuzat înmormântarea unor persoane

Avocatul Poporului, anchetă la preoții care au refuzat înmormântarea unor persoane
Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul unor preoți din localitățile Cocorăștii Colț (Prahova) și Talpas (Dolj), care nu au permis înhumarea a unor persoane care nu aparțineau de religia ortodoxă, a anunțat miercuri această instituție.

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazui a doi preoți care nu au permis înhumarea în cimitirele administrate de aceștia a unor persoane aparținând Bisericii Creștine Adventiste de Ziua a Șaptea, respectiv Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România în locuri de veci care sunt proprietatea familiilor acestora.

De asemenea, Avocatul Poporului s-a autosesizat și cu privire la refuzul autorităților de a lua atitudine față de acest incident.

„Conform relatărilor de atunci (ale presei-n.r.), în ambele cazuri familiile persoanelor decedate nu au putut să-și îngroape rudele, conform dorinței acestora, în locul de veci aflat în proprietate, preoții invocând trecerea defunctelor la alt cult. Aceleași surse susțin că femeia din localitatea Talpas, județul Dolj, a fost îngropată în câmp, deși avea loc de veci în proprietate”, se spune în comunicatul Avocatului Poporului.

Avocatul Poporului consideră au fost încălacate mai multe articole din Constituția României privind libertatea de conștiință și restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți dar și a unor articole din Ordonanța de Urgență nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

O femeie dintr-o comună din Dolj, care a murit acum o saptămână a fost înmormantată pe câmp și nu in cimitir, familia susținând că preotul din localitate ar fi refuzat să o înhumeze acolo pentru că trecuse la o altă credință, au relatat posturile TV.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?