Prima pagină » Știri » Avocatul Poporului, anchetă la școala specială unde profesorii „scapă câte o scatoalcă” elevilor

Avocatul Poporului, anchetă la școala specială unde profesorii „scapă câte o scatoalcă” elevilor

Avocatul Poporului, anchetă la școala specială unde profesorii
Avocatul Poporului face o anchetă cu privire la posibile violențe exercitate asupra copiilor de la Școala Specială Gimnazială nr. 4 din București, ca urmare a petiției pe care a adresat-o instituției organizația Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități, transmite instituția.

„În context, Avocatul Poporului reamintește că s-a sesizat din oficiu și urmează să întocmească un Raport special cu privire la situația copiilor din România care va fi înaintat Președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului. Sesizarea din oficiu vizează, între altele, posibila încălcare a art. 22 și art. 49 din Constituția României privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică și protecția copiilor și a tinerilor”, transmite Avocatul Poporului.

Ancheta vine după ce instituția a fost sesizată de Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD) în privința suspiciunilor de rele tratamente aplicate copiiilor cu dizabilități de la Școala Specială nr. 4 din București. ONG-ul a depus probe video și înscrisuri, care ar arăta că minorii sunt agresați fizic și emoțional.

„Conform probelor video și înscrisurilor aflate în posesia CEDCD și depuse la dosarul în cauză, copiii cu dizabilități din Școala Specială Gimnazialănr. 4, sunt bătuți cu brutalitate în mod sistematic de cadrele didactice, sunt legați cu funia și transportați către diferite zone ale unității de învățământ, sunt agresați fizic, psihic și emoțional permanent. Conform probelor video și a declarațiilor personalului școlii, copiii sunt dați cu capul de pereți, trântiți pe jos, trași de păr, lăsați nesupravegheați la ore, ținuți dezbrăcați în școală, totul desfășurându-se „în spatele ușilor închise”, așa cum declară unul dintre profesorii școlii în cauză”, transmite ONG-ul.

Direcția de Asistență Socială Sector 4 și Inspectoratul Școlar au fost sesizate în legătură cu aceste aspecte de doi angajați ai școlii, care au copiii cu dizabilități. Ca urmare a sesizărilor, cei doi angajați ar fi fost sancționați. În urma amenințărilor primite de unul dintre cei doi angajați, ONG-ul a sesizat poliția.

„Părinții copiilor cu dizabilități înscriși în școală nu au acces la informații, copiii sunt incapabili să comunice tratamentele inumane la care sunt expuși, iar cei care au luat la cunoștiunță de anumite fapte sunt intimidați și timorați de conducerea școlii, îngroziți fiind de lipsa unei alternative și de faptul că nu vor mai avea unde să-și ducă copiii la școală, în timp ce ei merg la serviciu”, informează CEDCD.

Doar in 2016, în 30,76% dintre județele din România, Parchetele au fost sesizate cu privire la abuzurile din școlile speciale, iar numărul incidentelor neraporate este cu mult mai mare, știind fiind faptul că părinții copiilor cu dizabilități întâmpină numeroase dificultăți în a accesa sistemul de justiție (lipsa de informare, intimidările, lipsa de resurse).

ONG-ul cere Guvernului României și Ministerului Educației, până la demararea procesului de reformă în sistemul de educație conform obligațiilor Romaniei, emiterea unui act normativ în regim de urgență, care să prevadă: instalarea de camere video în toate cele 176 de școli speciale din Romania, demararea unei anchete exhaustive în școlile speciale din România cu privire la situația abuzurilor împotriva elevilor, demararea unui program național de evaluare psihologică a personalului didactic și nedidactic din școlile speciale din Romania cu experți evaluatori independenți, elaboararea unui plan de măsuri de prevenire a abuzurilor și violențelor în școlile speciale, acordarea accesului reprezentanților societății civile în unitățile de învățămînt special din România pentru efectuarea de vizite de moinitorizare conform prevederilor Art. 33 din Convenția ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, ratificată de Romania prin Legea 221/2010.

Citește și