Avocatul poporului, declarații dure: “Suntem cea mai săracă țară din Europa pentru că acceptăm să fim furați, nelegiuiți și tratați cu desconsiderare de cei care ne conduc!”
Cu ocazia celei de-a 29-a aniversări a Independenței Republicii Moldova, Mihai Cotorbai, avocatul poporului, nu este deloc mândru de situația în care se află țara sa, în opinia lui cea mai săracă din Europa.
Mihai Cotorbai este dezamăgit că moldovenii au acceptat de-a lungul ultimelor ani să fie furați, regretând, totodată, că respectul față de drepturile și libertățile omului nu a putut fi instituit.
“Ne-am relaxat prea devreme şi am depus efort insuficient pentru a duce reformele democratice până la capăt. De aceea, şi în 2020 reafirm ca şi cetăţean, nu percep aceşti 29 de ani ca pe o perioada de succes, de fortificare a independenţei şi suveranităţii statului Republica Moldova”, a spus avocatul poporului, potrivit adevarul.ro.
Avocatul poporului speră, în continuare, la o schimbare
Mihai Cotorbai speră ca, într-un final, cetățenii din Republica Moldova să-și schimbe radical atitutdinea în special față de persoanele care se află la conducerea statului. Avocatul poporului este de părere oamenii pot schimba ceva în țară doar dacă vor avea mai mult respect față de sine.
“Rămânem a fi, şi după 29 ani de independenţă, cea mai săraca ţară din Europa pentru că acceptăm să fim furaţi, nelegiuiţi şi trataţi cu desconsiderare de către acei pe care i-am ales să ne conducă. Situaţia se poate schimba în cazul în care respectul pentru drepturile şi libertăţile omului va deveni o prioritate absolută în Republica Moldova, iar autorităţile vor acţiona în spiritul principiilor bunei guvernări.
Buna guvernare presupune respectarea totală a drepturilor omului, asigurarea supremaţiei legii, sector public eficient, transparenţa actului de guvernare, echitate, dezvoltare durabilă, atitudini şi valori care promovează responsabilitatea, solidaritatea şi toleranţa”, a mai precizat Mihai Cotorbai.
Cine este Mihai Cotorbai
Ombudsmanul Mihail Cotorobai este de profesie jurist. A studiat dreptul Universitatea de Stat “A. A. Jdanov”, în Federaţia Rusă. A fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova. În perioada 1996 – 2002 a fost judecător la Curtea Constituţională. A fost votat de Parlament în funcția de avocat al poporului în aprilie 2015, mandat care va expira în 2022.