BAC 2012 ROMÂNĂ. Patru elevi din Timiș, prinși cu fițuici și telefoane mobile
Patru elevi din județul Timiș au fost eliminați, luni, de la PROBA SCRISĂ LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ a examenului de BACALAUREAT 2012, după ce au fost prinși cu fițuici sau cu telefoane mobile, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Timiș, Cornel Petroman, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că patru elevi din județ fost prinși „cu surse de copiat” la proba scrisă la limba și literatura română a examenului de bacalaureat.
„Elevii au fost eliminați pentru că n-au respectat indicațiile prevăzute de metodologia de examen, adică au intrat în sală cu surse de copiat. Unui candidat i-a sunat telefonul în timpul examenului, iar ceilalți au fost prinși cu fițuici și broșuri memoratoare, cum spun mai nou absolvenții de liceu”, a spus Petroman.
În județul Timiș s-au înscris la EXAMENUL DE BACALAUREAT 2012 peste 6.000 de candidați care susțin probele scrise în 21 de centre de examen.
După testul la limba română, candidații vor susține în 3 iulie proba scrisă la limba și literatura maternă. În 4 iulie va avea loc proba obligatorie a profilului, iar în 6 iulie candidații vor susține proba la alegere a profilului și specializării.
În 8 iulie vor fi afișate rezultatele, iar în 9 iulie, între orele 8.00 și 12.00, vor fi depuse CONTESTAȚIILE.
În perioada 10 -12 iulie vor fi soluționate contestațiile, iar în 13 iulie vor fi afișate REZULTATELE FINALE.