BAC 2013. Jumătate dintre liceenii care au dat bacalaureatul în sesiunea specială au picat examenul
BAC 2013. Potrivit șefului Inspectoratului Școlar Județean Prahova, profesorul Horia Toma, un număr de 104 dintre cei 209 candidați care au susținut bacalaureatul în sesiunea specială organizată anul acesta la Ploiești au reușit să promoveze acest examen, transmite corespondentul MEDIAFAX..
Horia Toma a mai spus că trei dintre candidați au fost eliminați pentru tentativă de fraudă, examenul desfășurându-se în săli dotate cu camere de supraveghere.
LOTO, LOTO 6/49. Avem un milionar la LOTO. Report uriaș, de 8,3 milioane de euro, la LOTO 6/49
Rezultatele afișate, joi, la sediul Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, unde s-a organizat sesiunea specială de bacalaureat, arată că patru dintre candidați au obținut note de 10 la examenul de matematică-informatică, în timp la aceeași probă alți candidați au primit note precum 1,20 sau 1,45.
Cea mai mare medie obținută la acest examen a fost de 9,83, candidatul cu această medie obținând 9,50 la examenul de limba română și 10 la examenele de matematică și anatomie.
Jumătate dintre absolvenții de liceu care au susținut examene în sesiunea specială de bacalaureat 2013, care s-a desfășurat la Ploiești, au picat bacalaureatul, unii reușind să obțină, la matematică, note de 1,20 sau 1,45, trei candidați fiind eliminați pentru fraudarea examenului.
Cea mai mic notă cu care un candidat a promovat acest examen a fost 6,00, medie obținută din notele 5,75 la limba română, 5,25 la limba engleză și 7,00 la geografie.
Potrivit Ministerului Educației, procentul de promovabilitate la sesiunea specială a bacalaureatului 2013, pentru absolvenții de liceu participanți la loturile naționale lărgite care se pregătesc pentru olimpiadele și concursurile internaționale, este de 49,76 la sută.
Cele mai multe medii obținute, respectiv 35, au fost între 6 și 6.99, iar alte 28 de medii au fost între 7 și 7.99. Medii între 9 și 9.99 au luat 24 de candidați, iar între 8 și 8.99, 17 dintre absolvenții de liceu prezenți. La această sesiune, niciun candidat nu a promovat cu media 10.
Trei dintre absolvenții prezenți la examene au fost eliminați pentru tentative de fraudă.
La sesiunea similară din 2012, doar 34,21% dintre participanți au reușit să treacă examenul de bacalaureat.
Un număr de 209 elevi din toată țara care în perioada când se va organiza bacalaureatul vor participa la olimpiade sau concursuri sportive internaționale și nu vor fi în țară au susținut, la Ploiești, sesiunea specială de bacalaureat, printre candidați numărându-se un etnic german și patru maghiari.
Joi seară, cei nemulțumiți de notele obținute au putut depune contestații, rezultatele în urma recorectării lucrărilor urmând a fi afișate vineri.