Prima pagină » Știri » BAC 2020. Profesoară de română, despre subiectele de anul acesta: Subiectele nu au fost grele. Elevii pot obține nota 6 fară mari dificultăți

BAC 2020. Profesoară de română, despre subiectele de anul acesta: Subiectele nu au fost grele. Elevii pot obține nota 6 fară mari dificultăți

BAC 2020. Profesoară de română, despre subiectele de anul acesta: Subiectele nu au fost grele. Elevii pot obține nota 6 fară mari dificultăți

Cristina Tunegaru, profesoară de limba română, susține că subiectele de la Limba și literatura română, bacalaureat 2020, sunt mai ușoare față de anii trecuți, iar elevii ar putea trece cu ușurință la această probă.

Subiectele nu au fost grele și sunt construite în așa măsură încât dacă nu te pregătești cu partea aceasta de teorie literară și curente litatere, fără să ai niciun fel de informație de teorie literară, istoria literaturii, poți să obții notă de trecere, nota 6. La subiectul I se cere doar înțelegera unui text și rezolvarea cerințelor direct pe text, iar la parte a doua a subiectului I se cere construirea unei argumentări, elevii trebuie să-și exprime punctul de vedere cu referire la o anumită temă și să formuleze două argumente, unul dintre ele cu referire la text, celălalt cu referire la experiența proprie. Dacă au competetnțele de înțelegere a unui text, de argumentare, de redactare a unui text, cu siguranță pot obține nota 6 fară mari dificultăți. Se poate obține nota 6 dacă elevii nu sunt analfabeți funcțional”, a declarat pentru HotNews.ro Cristina Tunegaru.

Subiectele de anul acesta de la BAC au fost mai ușoare

„Față de subiectele de anul trecut, subiectele de anul acesta mi se par mai ușoare pentru că subiectul de la eseu este mai simplu. Dacă în anii trecuți au avut subiecte care cereau comentarea sau construirea unui eseu pronind de la un text narativ amplu, roman sau poezie, anul acesta subiectul a fost mult mai accesibil, fiind un text pe care elevii l-au studiat de două ori. Dacă nu s-au pregătit acum foarte bine, cu siguranță cunosc conținutul acestei comedii și cu siguranță au câteva informații”, a mai spus profesoara.

„Subiectul de real nu a fost foarte greu. Textul de la prima parte nu este greu de înțeles, cerințele sunt direct aplicabile pe text, în sensul că cer formularea unor enunțuri scurte în care elevii să identifice elemente din text și să facă deducții simple. Pentru eseu, elevii primesc tot 30 de puncte. La eseu s-a cerut prezentarea particularităților unei comedii. Aici elevii puteau să aleagă un text de Caragiale, de exemplu ”O scrisoare pierdută”, text studiat și în clasa a VIII-a și în liceu. Se cerea prezentarea particularităților comediei, prezentarea a două trăsături care permit încadrarea textului într-un curent literar, aici puteau selecta realismul și era ușor de argumentat. Apoi ar fi trebuit să evidențieze relațiile dintre personaje, cum sunt construite, în ce constă comicul, care sunt tipurile de comic pe care le regăsesc în text.

Au fost diferențe mici între subiectul de la profilul real și cel de la uman

Între subiectele la real și uman este o singură diferență și aceea apare la subiectul al treilea, la eseu. La uman li se cere să prezinte particularitățile de construcție a unui personaj într-o comedie. Puteau să selecteze ”O scrisoare pierdută”. Dacă la real elevii ar fi trebuit să se concentreze pe textul integral și să prezinte trăsăturile curentului literar, relațiile dintre personaje, conflictul principal și felul în care se nasc și sunt construite conflicte secundare, la uman era nevoie să se concentreze pe personaj”, a mai explicat Cristina Tunegaru.

 

Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, Ioana activează la GÂNDUL.RO, având funcția ... vezi toate articolele

Citește și