Prima pagină » Știri » BAC 2020. Tehnologia, bat-o vina! Cum au încercat să copieze la examen șapte elevi din Vâlcea

BAC 2020. Tehnologia, bat-o vina! Cum au încercat să copieze la examen șapte elevi din Vâlcea

BAC 2020. Tehnologia, bat-o vina! Cum au încercat să copieze la examen șapte elevi din Vâlcea

Mai mulți elevi din județul Vâlcea au încercat să copieze la sesiunea de Bacalaureat 2020, la proba de Limba română, cu ajutorul telefoanelor mobile și al pixurilor-spion.

Cei șapte elevi, care au susținut proba la Limba română în cinci unități de învățământ din trei localități, vor fi sancționați pentru pentru fraudă și tentativă de fraudă în cadrul sesiunii de bacalaureat 2020, potrivit adevarul.ro.

„La Vâlcea s-au înscris la examenul de bacalaureat din acest an 2.872 de candidaţi, dintre care, la prima probă, cea de limba şi literatura română de luni, 22 iunie, nu s-au prezentat 86. Deci au fost prezenţi în centrele de probă 2.786 de candidaţi. Elementul mai deosebit de această dată este faptul că sunt şapte eliminaţi. Este vorba despre fraudă şi tentativă de fraudă. Din câte cunosc, pentru că nu fac parte din Comisia de Bacalaureat, au fost prinşi având asupra lor telefoane mobile şi pixuri spion”, ne-a declarat Mirela Toma, inspector general adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar Vâlcea, şefa Biroului Comunicare.

Pixurile-spion – modă în rândul elevilor care vor să copieze la examenul de bacalaureat

„Nu ştiu să vă spun cu exactitate dacă cei şapte sunt din promoţia de anul acesta, sau din seriile trecute, deşi am înţeles că sunt şi din seriile anterioare printre ei. Vă pot spune cu certitudine, însă, din ce centre au fost eliminaţi: trei de la Liceul Teoretic Măciuca, câte unul de la Liceul de Arte Victor Giuleanu, Liceul Tehnologic Ferdinand I şi Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân – toate din Râmnicu Vâlcea şi încă unul de la Berbeşti – Liceul Preda Buzescu. Majoritatea, din câte am înţeles, aveau asupra lor pixuri spion”, a mai adăugat aceasta.

Pentru nereguli, fraude sau tentative de fraudă, comisia de bacalaureat poate merge până la eliminarea candidaţilor din examen. Cei şapte candidaţi de la Vâlcea care au fost prinşi fraudând sau încercând să fraudeze examenul nu mai pot să participe la examenele următoare ale Bacalaureatului 2020 şi nici la următoarele două sesiuni ale „examenului vieţii”.

Absolvenţilor de liceu le este interzis să intre în sala de examen cu vreun bagaj asupra lor. N-au voie nici cu mâncare, nici cu vreo geantă, carte, caiet, telefoane, sau alte mijloace de informare. Toate obiectele, cu excepţia celor de scris, trebuie lăsate în sala de depozitare.

Candidaţii nu au voie să vorbească între ei sau cu persoanele din exterior, să copieze, să permită copiatul, să schimbe informaţii, foi din lucrare, între ei, ciorne, notiţe sau alte materiale.

Luni, 22 iunie, a avut loc prima probă a examenului de bacalaureat – cea la Limba și literaturea română.

Prima probă la BAC, cu emoții la Română: Tunel cu dezinfectant, Poliție și speranța „că pică romanul”

Cu masca pe față, zeci de elevi s-au strâns de la primele ore ale dimineții la Liceul „Ion Creangă” din Capitală. Copleșiți de emoția revederii, copiii așteaptă în șir indian să ajungă în sălile de clasă, acolo unde vor susține prima probă scrisă la BAC: Limba și literatura română.

Bucuria revederii unor colegi, emoția primului examen era în contrast cu rigiditatea și crisparea autorităților: „Păstrați distanța”, spune una dintre persoanele care îi ghidează pe elevi. Pandemia de coronavirus, cu toate că a impus o distanțare socială, a avut un efect contrar asupra elevilor. Copiii și-au manifestat bucuria de a-și revedea colegii, de a se afla printre oameni laolaltă, cu toate că emoțiile primului examen sunt intense.

Romanul, mai preferat de absolvenții de liceu, decât poezia: „Să nu pice poezia”, se aud câteva voci.

Citește și