Contestațiile la probele scrise se depun și se înregistrează la centrul de examen, în perioada prevăzută de calendarul examenului de Bacalaureat 2022.
Contestațiile se pot depune și online, utilizând adresa de mail comunicată de centrul de examen. La fiecare contestație depusă online, centrul de examen va trebui să confirme primirea mesajului. În cazul în care nu există confirmare de primire, rugăm candidații să contacteze cât mai urgent acel centru de examen.
Candidaţii care depun contestaţii completează şi semnează o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica nota iniţială prin creştere sau descreştere, după caz.
Președintele, împreună cu unul dintre vicepreședinți, cu secretarul sau cu un membru al comisiei din centrul de examen, primesc contestațiile și le înregistrează.
Cererile prin care se contesta notele obținute la evaluarea inițială, însoțite de un borderou în care se precizează numele candidaților și probele, respectiv, disciplină/disciplinele pentru care este depusă contestația se înaintează comisiei din centrul zonal de evaluare, de către un delegat al comisiei din centrul de examen.
După centralizarea cererilor prin care se contesta notele obținute la evaluarea inițială, lucrările se secretizeaza. Secretizarea se face, în toate centrele zonale de evaluare din județ, cu același tip de hârtie pusă la dispoziție de comisia de bacalaureat județeană/a municipiului București. După aceasta, se aplică ștampila „Bacalaureat 2022 – C.Z.E.”.
După terminarea evaluării și deschiderea lucrărilor, președintele comisiei de contestații analizează notele acordate după reevaluare, în comparație cu cele acordate inițial.
În situația în care se constată diferențe de notare mai mari de 1,50 puncte, în plus sau în minus, între notele de la evaluarea inițială și cele de la contestații, președintele comisiei de contestații decide reevaluarea lucrărilor respective de către o a treia comisie, formată din alți profesori cu experiență, alții decât cei care au evaluat inițial lucrările în centrul de contestații.
Reevaluarea se va face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu strictețe baremul de evaluare și toate procedurile de evaluare. Nota acordată de a treia comisie este nota care va fi acordată de comisia de contestații.
Pentru lucrările care au primit inițial note cuprinse între 4,50 – 4,99, inclusiv notele de 4,50 și 4,99, sau o notă cel puțin egală cu 9,50, nota definitivă este nota acordată de către comisia de contestații.
Pentru lucrările care au primit inițial, la comisia din centrul zonal de evaluare, alte note decât cele menționate la aliniatul (1), nota definitivă este nota acordată de comisia județeană de contestații/a municipiului București, dacă între nota inițială și nota acordată la contestații se constată o diferența de cel puțin 0,50 puncte. Dacă diferența dintre cele două note este mai mică de 0,50 puncte, nota definitivă este nota inițială, acordată de comisia din centrul zonal de evaluare.
Nota definitivă, acordată la contestații nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de candidat la proba respectivă.
Comisiile de bacalaureat din centrele de examen operează în catalogul electronic schimbările care se impun după aflarea rezultatelor la contestaţii, recalculează, după caz, media generală de bacalaureat şi rectifică în mod corespunzător rezultatul examenului.
Rezultatele la contestaţii se comunică celor în drept prin afişare la avizierul centrului de examen, conform calendarului.
Pentru candidaţii proveniţi de la alte licee decât cel în care este organizat centrul de examen, comisia de examen întocmeşte extrase din catalog, care cuprind situaţia lor la examen şi le transmit liceelor respective, în vederea completării diplomelor de bacalaureat.
În cazul nepromovării examenului de bacalaureat, pot fi recunoscute în sesiunile următoare, la cerere, rezultatele la evaluările susţinute, respectiv rezultatele la probele scrise care au fost promovate cu cel puţîn nota 5.
Centrul de examen Nr. ______/______. 2022
___________________________________________________________
Doamna / Domnule Președinte,
Subsemnatul/ subsemnata _____________________________________________, absolvent/a al/a ________________________________________________________, profilul _____________________________________________________________________,
solicit reevaluarea lucrării scrise aferente probei scrise* _____ din cadrul sesiunii iunie – iulie a examenului de bacalaureat 2022, susținute în dată de ___________ la disciplină** ___________________________________ și tipul de subiect*** ___________________________________________, la care am obținut nota (în cifre și litere) ____________________________________________________________________.
Lucrarea a fost redactată în limba _______________________________
(Se va completă după caz: Română, Maghiară sau Germană)
Declar că am luat la cunoștință prevederile art. 12 alin. (4) și art. 13 alin. (1) din O.M.E. nr. 5151/2021, conform cărora nota acordată că urmare a soluționării contestației poate modifică, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere și reprezintă nota finală obținută la proba respectivă, care nu mai poate fi modificată.
Dată, Semnătură,
Doamnei/Domnului Președinte al Comisiei de bacalaureat din centrul de examen:
_________________________________________________________________