Prima pagină » Știri » BAC, proba obligatorie a profilului: Elevii au emoții, dar spun că se simt pregătiți

BAC, proba obligatorie a profilului: Elevii au emoții, dar spun că se simt pregătiți

BAC, proba obligatorie a profilului: Elevii au emoții, dar spun că se simt pregătiți
Absolvenții clasei a XII a susțin, miercuri, proba obligatorie a profilului în cadrul examenului național de Bacalaureat, la Matematică sau Istorie. O parte din absolvenții de la Liceul „Gheorghe Lazăr" din Capitală au spus că au emoții, însă înainte de intrarea în săli s-au declarat pregătiți.

Andra e absolventă a Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Capitală. Tânăra a declarat pentru Mediafax că are destul de multe emoții pentru proba de Matematică pe care urmează să o susțină, însă încearcă să le depășească.

Ea a precizat că pentru a face față acestei probe a urmat și ore de meditații.

„Doar ca să mă simt mai sigură pe mine. Am înțeles foarte bine și la clasă, dar puțină muncă suplimentară nu strică”, spune Andra.

Absolventa a mai spus că după finalizarea examenului de Bacalaureat vrea să urmeze cursurile Facultății de Medicină.

Alți doi proaspeți absolvenți ai Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” care vor susține proba la Matematică au precizat că au emoții pentru acest examen, însă că au speranța că s-au pregătit suficient.

Și ei au menționat că au apelat la ore de meditații în vederea pregătirii, dar cu precădere pentru admiterea la facultate, Bacalaureatul fiind doar etapa premergătoare a acestui pas.

„Am făcut și meditații, dar pentru admitere mai mult, Bac-ul nu reprezintă neapărat o problemă”, spun elevii.

Cei doi absolvenți vor merge mai departe la Automatică și la Polithenică, departamentul Transporturi.

Autor

Citește și