Prima pagină » Știri » BACALAUREAT 2012. Andronescu: Cred că vom avea bacalaureat diferențiat în 2013, propun și un bacalaureat profesional

BACALAUREAT 2012. Andronescu: Cred că vom avea bacalaureat diferențiat în 2013, propun și un bacalaureat profesional

BACALAUREAT 2012. Andronescu: Cred că vom avea bacalaureat diferențiat în 2013, propun și un bacalaureat profesional
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a spus, sâmbătă, că bacalaureatul de anul viitor, probabil, va fi diferențiat, iar liceenii care nu vor să urmeze o facultate, ci doresc să intre pe piața muncii, pot da bacalaureatul profesional, care va fi o nouă formă de finalizare a studiilor liceale.

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a spus, sâmbătă, că bacalaureatul de anul viitor, probabil, va fi diferențiat, iar liceenii care nu vor să urmeze o facultate, ci doresc să intre pe piața muncii, pot da bacalaureatul profesional, care va fi o nouă formă de finalizare a studiilor liceale.

Andronescu a afirmat că, în urma discuțiilor pe care le-a avut cu mai mulți directori de școală, precum și cu reprezentanți ai inspectoratelor, s-a ajuns la concluzia că trebuie introdusă o nouă formă de finalizare a studiilor liceale.

„Se conturează ideea unui bacalaureat profesional. Acest lucru înseamnă că vom avea bacalaureatul național, pe care-l și avem acum, cu aceleași probe, cu același conținut, iar bacalaureatul profesional să-l gândim ca o formă de finalizare pentru cei care nu țintesc învățământul superior, dar vor să meargă în producție. În felul acesta, prin bacalaureatul profesional, le dăm o certificare a capacităților lor profesionale”, a spus ministrul Educației, după ședința de guvern.

Ecaterina Andronescu a precizat că probele de competențe la bacalaureatul profesional vor fi identice cu cele de la bacalaureatul național, dar vor fi adăugate un proiect și o probă practică, precum și un examen scris la educația antreprenorială.

„Dacă absolventul de liceu susține bacalaureatul național sau bacalaureatul profesional este obțiunea lui. El decide ce face cu viața lui mai departe. Dacă merge în învățământul superior, atunci va opta, probabil, pentru bacalaureatul național, dacă va merge spre intrarea pe piața muncii probabil că va opta pentru acest bacalaureat profesional”, a mai spus Andronescu.

Jumătate dintre elevii care au răspuns chestionarelor privind structura bacalaureatului din 2013, trimise de Ministerul Educației, au optat pentru păstrarea actualei forme a examenului, iar tot atâția vor probe diferențiate, a declarat pentru MEDIAFAX, în 26 iulie, secretarul de stat Stelian Fedorca.

„Răspunsurile sunt cam 50- 50. Adică, elevii de la uman și real au spus că în 2013 ar putea fi păstrată forma examenului de bacalaureat din acest an. În schimb, elevii de la tehnologic ar vrea ca examenul să fie diferențiat”, a precizat secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar din Ministerul Educației.

Fedorca a mai spus că, în prezent, elevii de la filiera teoretică au la bacalaureat aceleași subiecte cu cei de la tehnologică, însă un număr de ore diferit la materiile de examen.

Potrivit Legii educației, adoptată în mandatul ministrului Daniel Funeriu, bacalaureatul diferențiat ar urma să intre în vigoare din 2016, adică începând cu generația de elevi care începe clasa a IX-a în anul șolar 2012-2013.

În 3 iunie, federațiile sindicale din învățământul preuniversitar au cerut însă USL, printr-o scrisoare deschisă, modificarea sistemului de organizare a bacalaureatului, astfel încât acesta să includă, din 2013, și probe scrise diferențiate, în funcție de profil și filieră, pentru a nu se repeta „rezultatele dezastruoase” de la acest examen.

„Reglementarea vine în întâmpinarea dorințelor elevilor, ale părinților acestora și ale cadrelor didactice, care au militat pentru susținerea examenului de bacalaureat la disciplinele pentru care elevii au optat în cursul învățământului liceal, iar nu la obiecte pe care nu au fost interesați să le studieze și nici nu aveau cum, având în vedere profilul unității de învățământ”, s-a arătat într-o scrisoare deschisă adresată USL și președinților PSD și PNL, Victor Ponta și Crin Antonescu, de liderii Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federației „Spiru Haret” și Federației Educației Naționale (FEN).

Liviu Pop, care asigura atunci interimatul la conducerea Ministerului Educației, a declarat că propunerea sindicatelor privind introducerea bacalaureatului diferențiat din 2013 este pertinentă, deoarece forma actuală a acestui examen nu mai este adaptată situației din sistemul de învățământ.

Fostul ministru Daniel Funeriu a spus că introducerea bacalaureatului diferențiat încă de anul viitor este o eroare majoră, întrucât elevii nu sunt pregătiți pentru această schimbare.

Citește și