BACALAUREAT 2012. Rată de promovare de 32,7 la sută la bacalaureatul olimpicilor, înaintea contestațiilor
Rata de promovare la sesiunea specială a bacalaureatului dedicată exclusiv elevilor olimpici (cei care partricipă la olimpiade pe discipline sau la competiții sportive) a fost, înaintea contestațiilor, de 32,7 la sută, potrivit rezultatelor afișate, joi seară, de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău, organizatorul acestui examen.
Potrivit rezultatelor publicate pe site-ul ISJ Bacău, din cei 879 de olimpici care au susținut examenul de bacalaureat un număr de 288 au obținut media minimă șase, necesară pentru a fi declarat admis, conform metodologiei de organizare a concursului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Drept urmare, promovarea la bacalaureatul olimpicilor, înainte de depunere a contestațiilor, este de 32,7 la sută.
Cea mai mare medie obținută de vreun olimpic este de 9,90, la polul opus fiind media 1,63.
Sesiunea specială a bacalaureatului s-a desfășurat la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” și Colegiul Tehnic de Comunicații „Nicolae Vasilescu-Karpen” Bacău, iar la examen s-au înscris 921 de liceeni aflați în proceduri de selecție sau pregătire pentru alcătuirea echipelor care vor reprezenta România atât la olimpiadele internaționale pe discipline, cât și la competiții sportive, cum ar fi campionatele europene sau mondiale de juniori.
Probele scrise au avut loc după următorul calendar: 28 mai – Limba și literatura română, 29 mai – proba obligatorie a profilului, 30 mai – proba la alegere a profilului și specializării, 31 mai – Limba și literatura maternă.
Afișarea primelor rezultate era prevăzută pentru data de 31 mai (până la ora 18.00), iar depunerea contestațiilor va avea loc în cursul aceleiași zile, în intervalul orar 18.00 – 22.00.
Vineri, 1 iunie, vor fi soluționate contestațiile și vor fi afișate rezultatele finale. (Teodor Istrate, corespondenti@mediafax.ro)