Doi olimpici au fost eliminați pentru tentativă de fraudă la prima probă scrisă, de Limba și literatura română, care a avut loc luni 27 mai, în cadrul examenului de BACALAUREAT 2013.
În total, exmemul de BACALAUREAT 2013 a fost susținut de 209 candidați care participă la loturile naționale lărgite ce se pregătesc pentru olimpiadele și concursurile internaționale.
Ministerul Educației precizează că, elevii au primit, la BACALAUREAT 2013, două tipuri de subiecte, în funcție de profil.
Filiera teoretică, profilul uman și filiera vocațională, profilul pedagogic, au avut aceeași variantă de subiect, deoarece numărul de ore dedicat disciplinei Limba și literatura română a fost mai mare ca pentru celelalte specializări.
Pentru că au un număr mai mic de ore la română în programă, elevii de la filiera teoretică, profilul real, filiera tehnologică și filiera vocațională, toate celelalte profiluri, în afara celui pedagogic, au primit o variantă diferită de subiect la BACALAUREAT 2013.
Spre deosebire de alți ani, elevii nu au mai primit anul acesta de comentat textului aforistic/critic, folosit ca suport în cadrul subiectului al II-lea.
Ministerul justifică acest lucru prin faptul că a constat că elevii erau puși în dificultate de această cerință. „Aceștia se concentrau pe ideea formulată în citat (de cele mai multe ori înțeleasă greșit) și nu pe formularea propriei opinii despre problematica pusă în discuție. S-a eliminat, astfel, posibilitatea de confuzie, candidații fiind conduși, prin cerință, către formularea unei opinii personale, pe care să o dezvolte prin două argumente”, se arată într-un comunicat de la Ministerul Educației.