BACALAUREAT 2013. Jumătate dintre liceenii care au dat bacalaureatul în sesiunea specială au picat examenul
Jumătate dintre absolvenții de liceu care au susținut examene în sesiunea specială de bacalaureat 2013, care s-a desfășurat la Ploiești, au picat bacalaureatul, unii reușind să obțină, la matematică, note de 1,20 sau 1,45, trei candidați fiind eliminați pentru fraudarea examenului.
Potrivit șefului Inspectoratului Școlar Județean Prahova, profesorul Horia Toma, un număr de 104 dintre cei 209 candidați care au susținut bacalaureatul în sesiunea specială organizată anul acesta la Ploiești au reușit să promoveze acest examen, transmite corespondentul MEDIAFAX..
Horia Toma a mai spus că trei dintre candidați au fost eliminați pentru tentativă de fraudă, examenul desfășurându-se în săli dotate cu camere de supraveghere.
Rezultatele afișate, joi, la sediul Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, unde s-a organizat sesiunea specială de bacalaureat, arată că patru dintre candidați au obținut note de 10 la examenul de matematică-informatică, în timp la aceeași probă alți candidați au primit note precum 1,20 sau 1,45.
Cea mai mare medie obținută la acest examen a fost de 9,83, candidatul cu această medie obținând 9,50 la examenul de limba română și 10 la examenele de matematică și anatomie.
Cea mai mic notă cu care un candidat a promovat acest examen a fost 6,00, medie obținută din notele 5,75 la limba română, 5,25 la limba engleză și 7,00 la geografie.
Un număr de 209 elevi din toată țara care în perioada când se va organiza bacalaureatul vor participa la olimpiade sau concursuri sportive internaționale și nu vor fi în țară au susținut, la Ploiești, sesiunea specială de bacalaureat, printre candidați numărându-se un etnic german și patru maghiari.
Joi seară, cei nemulțumiți de notele obținute au putut depune contestații, rezultatele în urma recorectării lucrărilor urmând a fi afișate vineri.
LOTO, LOTO 6/49. Numerele de la extragerea LOTO din 30 mai. Report uriaș la LOTO 6/49