Prima pagină » Știri » BACALAUREAT 2016. 81.000 de elevi, certificat de utilizator experimentat la competențele de comunicare în Lb. română

BACALAUREAT 2016. 81.000 de elevi, certificat de utilizator experimentat la competențele de comunicare în Lb. română

BACALAUREAT 2016. 81.000 de elevi, certificat de utilizator experimentat la competențele de comunicare în Lb. română
BAC 2016. 81.000 de elevi, certificat de utilizator experimentat la competențele de comunicare în Lb. română

În perioada 13-15 iunie a avut loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare în limba română, din cadrul sesiunii iunie-iulie 2016 a examenului de Bacalaureat.

Potrivit unui comunicat de presă emis, duminică, de Ministerul Educației, „din totalul candidaților evaluați (113.981), 81.602 (71,59%) au obținut certificatul de utilizator experimentat, 23.029 (20,21%) – certificatul de utilizator avansat, iar 9.350 (8,20%) au primit certificatul de utilizator mediu. Acestora li se adaugă 21.143 de candidați care și-au recunoscut proba cu rezultate din sesiuni anterioare.”

La proba orală de Limba Română s-au încris anul acesta 116.197 de absolvenți. 113.999 s-au prezentat la examen, iar 2.198 au absentat. 18 elevi au fost eliminați pentru tentative de fraudă la examen.

Examenul de Bacalaureat continuă, între 21-24 iunie, cu proba de evaluare a competențelor digitale.

Urmează proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională, între 27 iunie – 1 iulie.

Probele scrise vor avea loc între 4-8 iulie, iar rezultatele finale vor fi afișate în data de 16 iulie.

Citește și