BACALAUREAT PROFESIONAL: înscrierile încep mult mai devreme. Andronescu pentru Gândul: „Elevii care aleg noul bac vor pregăti un proiect în timpul anului școlar”
Senatorii au adoptat la începutul acestei săptămâni introducerea bacalaureatul profesional din acest an școlar. Noul tip BAC constă în trei probe de competențe, identice cu cele de până acum, un proiect și o probă practică, precum și un examen scris la disciplina educație antreprenorială, pe care toți elevii o fac în clasa a X-a.
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat pentru gândul că metodologia de examen prevede ca elevii să se înscrie pentru bacalaureatul profesional mult mai devreme.
„Cei care vor opta pentru bacalaureatul profesional își vor alege o temă din disciplinele pe care le fac la liceu și vor elabora un proiect pe parcursul anului școlar. Proiectul va fi susținut în sesiunea de examen, care se va desfășura înaintea bacalaureatului național”, a declarat Ecaterina Andronescu.
Ministrul a precizat că nu exclude posibilitatea ca cei care aleg un proiect dintr-o temă să aleagă și proba practică din aceeași temă. „De exemplu, cei care sunt la industrie alimentară și fac un proiect despre modul de servire sau aranjare a mesei, pot susține proba practică pe aceeași temă, să le arăte profesorilor examinatori cum se servește”, a precizat Ecaterina Andronescu. Ea a mai spus că cei de la informatică pot să pregătească niște slide-uri despre informatică.
Metodologia de examen va fi publicată imediat ce legea va fi promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial. Cei care vor urma ruta noului tip de bac vor primi o diplomă cu ajutorul căreia se vor putea angaja pe piața muncii, dar nu vor mai avea acces la facultate.
Oficialii de la Ministerul Educației estimează că, pentru anul școlar 2012-2013, vor fi 187.000 de elevi de clasa a XII-a care vor susține examen de bacalaureat. La aceștia se adaugă cei peste 64.000 de candidați respinși la examenul de anul acesta.