Bacalaureatul și Evaluarea Națională ar putea fi echivalate cu mediile anilor de studiu, în stare de urgență sau de alertă: Proiect adoptat tacit de Camera Deputaților

Publicat: 28 07. 2020, 10:15
Actualizat: 06 04. 2021, 18:19
Peste 35% din cadrele didactice care au participat la înscrierea în Corpul Profesorilor Evaluatori pentru Examenele și Concursurile Naționale au fost respinse / Sursa foto: Gândul.ro

Examenele de Bacalaureat și de Evaluare Națională ar putea fi echivalate cu mediile acumulate în timpul anilor de studiu, în cazuri justificate reprezentate de declanşarea stării de urgenţă, stării de alertă şi de efectele generate de acestea, potrivit unui proiect de lege adoptat tacit de Camera Deputaților. Senatul va fi for decizional în cazul acestui proiect. 

Proiectul de lege a fost inițiat de  deputatul PMP Petru Movilă și presupune o modificare a legii educației în contextul perioadelor dificile, care impun stare de urgență sau de alertă. Astfel, absolvenții de gimnaziu ar putea să fie scutiți de examen și să fie admiși la liceu numai pe baza mediei din vlasele V – VIII.

„Prin excepţie, în cazuri justificate reprezentate de declanşarea stării de urgenţă, stării de alertă, precum şi de consecinţele/efectele generate de acestea asupra sistemului de învăţământ pe termen scurt, mediu şi lung, Ministerul Educaţiei şi Cercetării poate înlocui probele expres stipulate prin echivalarea cu mediile obţinute şi rezultate din promovarea claselor V – VIII pentru fiecare candidat sau cu orice formă care să aibă la bază calculul mediilor rezultate din promovarea claselor V – VIII, pentru fiecare candidat, ori să aibă la bază calculul mediilor obţinute la disciplinele specifice pentru care sunt stabilite probe (…), prin aplicarea unei metodologii elaborate la nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării”, prevede în ceea ce priveşte Evaluarea naţională proiectul iniţiat de deputatul PMP Petru Movilă.

De asemenea, proiectul care modifică Legea educaţiei naţionale prevede măsuri şi în cazul examenului de Bacalaureat. Și absolvenții de liceu ar putea fi scutiți de examen în stare de urgență.

Bacalaureatul ar putea fi eliminat în stare de urgență sau de alertă

„Prin excepţie, în cazuri justificate reprezentate de declanşarea stării de urgenţă, stării de alertă, precum şi de consecinţele/efectele generate de acestea supra sistemului de învăţământ pe termen scurt, mediu şi lung, Ministerul Educaţiei şi Cercetării poate înlocui probele expres stipulate prin echivalarea cu mediile obţinute şi rezultate din promovarea claselor IX – XII pentru fiecare candidat sau cu orice formă care să aibă la bază calculul mediilor rezultate din promovarea claselor IX – XII, pentru fiecare candidat, ori să aibă la bază calculul mediilor obţinute la disciplinele specifice pentru care sunt stabilite probe (…), prin aplicarea unei metodologii elaborate la nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării”, stipulează iniţiativa legislativă.

Deși termenul de adoptare tacită era stabilit pentru data 3 septembrie, acesta a fost modificat pentru 3 iulie. Comisia de specialitate a Camerei întocmise un raport de respingere a acestui proiect. Senatul va avea decizia finală a Parlamentului în ceea ce privește această completare a legii educației.