BACĂU REZULTATE FINALE EVALUARE NAȚIONALĂ 2013. Cei care au susținut capacitatea în acest județ vor afla rezultatele finale pe 3 iulie la centrele de examinare la care au susținut probele și de pe EDU.RO în data de 4 iulie.
La proba de matematică s-au prezentat 5.751 de elevi, iar la română 5.774 de absolvenția de clasa a opta. La limba și literatura maternă s-au prezentat 20 de elevi. Înainte de contestații, note peste 5 au obținut la limba română 82,24% dintre elevi, la matematică – 69,26% dintre elevi și la limba maternă – 90% dintre candidați, potrivit datelor trimise de Inspectoratul Școlar Județean Bacău.
BACĂU REZULTATE FINALE EVALUARE NAȚIONALĂ 2013 vor fi publicate și pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Bacău.
Etapele admiterii la liceu și numărul de contestații depuse
Absolvenții de clasa a VIII-a din Bacău au depus 399 de cereri de recorectare a lucrărilor de la evaluare, cele mai multe fiind pentru limba română. Astfel, pentru matematică s-au depus 129 de contestații, iar pentru română 270.
După publicarea de BACĂU REZULTATELE FINALE EVALUARE NAȚIONALĂ 2013, începe etapa ADMITERE LICEU 2013. Potrivit calendarului de admitere la liceu 2013, postat pe EDU.RO, prima înscriere se va face în perioada 5 – 9 iulie în unitățile școlare absolvite de către elevi. Aceștia vor completa, alături de părinți, fișa de admitere 2013. Pe 16 iulie, la Ministerul Educației va avea loc etapa de repartizare computerizată a absolvenților înscriși în prima etapă. Până în 26 iulie, elevii își vor depune dosarele de înscriere la liceul la care au fost admiși. A doua etapa de admitere la liceu 2013 va avea loc în perioada 17 iulie – 1 august.