Baia Mare: Elev bătut de tatăl unei colege, în sala de clasă

Publicat: 15 02. 2012, 09:41
Actualizat: 20 02. 2012, 22:57
Un elev de la Colegiul Economic "Nicolae Titulescu" din Baia Mare susține că a fost bătut de tatăl unei colege chiar în sala de clasă, pentru că s-ar fi legat de fiica acestuia, adolescentul depunând plângere la Poliție.

Un elev de la Colegiul Economic "Nicolae Titulescu" din Baia Mare susține că a fost bătut de tatăl unei colege chiar în sala de clasă, pentru că s-ar fi legat de fiica acestuia, adolescentul depunând plângere la Poliție.

Tânărul, în vârstă de 17 ani, a făcut reclamație la Poliție împotriva părintelului, iar polițiștii băimăreni au declanșat o anchetă pentru lămurirea cazului.

Adolescentul a declarat, miercuri, că în urmă cu o zi a fost lovit cu pumnii și strâns de gât în fața colegilor de clasă, de către tatăl uneia dintre colege, care i-a reproșat că s-ar fi legat de fiica lui.

"A intrat un domn în sală și s-a legat de mine. Mă întreba de ce m-am legat de fiică-sa. M-a luat de gât, m-a lovit peste ceafă. Toți colegii au văzut. Îmi tot spunea să nu mă leg de fata lui. Apoi am ieșit afară din clasă, dar el mă tot lovea. Atunci am ripostat și eu și l-am lovit”, a declarat adolescentul.

O echipă de jandarmi a fost chemată la fața locului de către un profesor și i-a dat avertisment tânărului, potrivit afirmațiilor acestuia.

”Jandarmii mi-au spus că bărbatul îl cunoaște pe șeful lor și nu pot face nimic și mi-au dat avertisment. Eu am mers la Poliția municipiului Baia Mare și am depus plângere”, a mai spus elevul.

Crina Buda, directorul adjunct al Colegiului, a declarat că din verificările făcute a constatat că scandalul a pornit de la doi elevi din clasa a XI-a care erau de serviciu la poartă și "au exagerat cu hârjonelile" asupra unei eleve. Potrivit lui Buda, tânăra s-ar fi simțit jignită de tratamentul aplicat de colegul ei și și-a informat părinții. Tatăl acesteia, fără a lua legătura cu conducerea școlii, cu diriginta clasei, pentru a putea lua măsuri, a cerut socoteală copilului, iar lucrurile au degenerat în clasă, a mai spus directorul unității de învățământ. (Mediafax)