Băiat de 14 ani în comă la spital, după ce a fost găsit căzut lângă un magazin din Bârlad
Un băiat în vârstă de 14 ani, din Bârlad, a ajuns în comă la spital, după ce a fost găsit căzut în fața unui magazin din municipiu, având lângă el o pungă care mirosea a prenadez, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui, copilul era căzut, în stare de inconștiență, în fața unui magazin din municipiul Bârlad, când a fost observat de către trecători, unul dintre ei sunând la numărul de urgență 112.
În scurt timp, la fața locului s-a deplasat o ambulanță, echipajul medical constatând că băiatul prezenta halenă de acetonă și de alcool.
Ulterior, copilul a fost urcat în salvare și transportat la Spitalul de Urgență Bârlad, cu diagnosticul de comă gradul I.
„Minorul provine dintr-o familie dezorganizată, fiind crescut de către bunica lui, după ce tatăl a murit, iar mama l-a abandonat. De altfel, copilul a mai ajuns de câteva ori la Centrul de Primire în Regim de Urgență a Copilului Abuzat, Neglijat și Exploatat Bârlad, unde a beneficiat de îngrijire și consiliere”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ștraub.
Reprezentanții Spitalului de Urgență Bârlad au anunțat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui în vederea luării măsurilor ce se impun în astfel de cazuri.